Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România.
Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au terminat vacanţa în Bulgaria şi Grecia.
Cele mai mari două artere rutiere din oraşul Ruse sunt foarte aglomerate, luni după-amiază, sute de maşini de România aşteptând în coloană să intre spre Punctul de Trecere a Frontierei Ruse-Giurgiu.
Este vorba, în mare parte, despre românii care au petrecut sărbătorile de Paşte în Bulgaria sau Grecia şi care luni au terminat vacanţa.
Conform aplicaţiei online a Poliţiei de Frontieră, punctul de trecere de la Ruse-Giurgiu este, de altfel, printre cele mai aglomerate pentru autovehicule la intrarea în ţară.
Autoturismele aşteaptă la intrarea în Romania aproximativ 40 de minute, fiind deschise pe sensul de intrare în ţară patru artere rutiere.
Tot pe graniţa cu Bulgaria, aglomerate sunt punctele de trecere a frontierei de la Vama Veche şi Ostrov.
(news.
ro)