Avem un român plecat la 17 ani din Timișoara și care conduce filiala din Franța a celei mai mari firme de energie de pe glob, iar politicienii cer sprijinul interlopilor – ”Indignați-vă!”, spune Gabriel Liiceanu

Într-un amplu interviu pentru cititorii HotNews.

ro, Gabriel Liiceanu susține că politicienii români au ajuns la ”cinismului ultim”.

În condițiile în care România are oameni extrem de valoroși, ”cum este Cristian Mureșan”, există candidați la alegerile din 2024, cum e Cristian Popescu Piedone, care ”merge pe ideea că va avea sprijinul interlopilor? E e foarte tare, nu?”.

În prima parte a interviului, publicat duminică, de Paște, filozoful Gabriel Liiceanu a spus că România este ținută în loc de corupție.

”Tot ceea ce producem noi prin inițiativa, priceperea, competența a instituţiilor private, libere, care creează bugetul acestei țări prin taxe, totul este furat la nivelul corupției aparatului de stat.

Nepotisme, furt, deturnări”, crede directorul editurii Humanitas.

Din acest punct pornim discuția de astăzi.

-Ce așteptări ne mai putem permite să avem de la oamenii politici?-De la cei verificați deja prin discrepanța dintre vorbele lor și realitate, nimic.

Absolut nimic.

Ar trebui ejectați de pe scena politică.

Dar cine să o facă? Majoritatea oamenilor se lasă în continuare manipulați, păcăliți, amăgiți pentru că nu au nici informația necesară pentru a-și face o judecată proprie, nici educația politică pentru a o face.

O democrație nu există decât atâta vreme cât cei care și-au ales reprezentanții le pot cere socoteală pentru ce au făcut.

La noi nu se cere socoteală.

-Prin intermediul jurnaliştiilor, publicul i-a cerut socoteală candidatului Cătălin Cîrstoiu, care a fost retras din cursa electorală.

Iată câteva interpretări ale policienilor care l-au girat: „De mult timp nu am mai văzut un jihad pe un așa candidat”.

„Îmi pare rău că în două săptămâni a devenit Bin Laden, că n-a omorât pe nimeni”, „N-a făcut rău la nimeni”.

Ce spun aceste cuvinte despre competiția electorală?-Sunt cuvinte de campanie, vorbe răsucite.

Nimeni nu îl întreabă ce competența are pentru a candida, ce experienţă are, ce legătură are cu CV-ul unui medic cu CV-ul unui unui primar de București? Am trăit cacealma uriașă a unui medic, Sorin Oprescu.

Nu înseamnă, evident, că orice medic va deveni Oprescu, dar ceea ce s-a întâmplat atunci e semnificativ.

A venit un om cu un tupeu uriaș, care devenise stăpânul absolut al fiecărui metru pătrat de spitale din București, care avea experiență medicală de șapte operații de apendicită într-o viață și era directorul Spitalului Municipal.

Acest om, care a fost prins cu banii sub pernele de la canapeaua din living, a pățit ceva? Clemenţa pe care justiţia o arată faţă de marii corupţi îi încurajează pe ceilalți să facă același lucru, pentru că știu că nu riscă mai nimic.

Unul din 10 sunt pedepsiți.

Unu din 10.

-„Și eu sunt interlop”.

Asta scria pe tricoul unui alt candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone.

Ce spune editorul volumului „Jurnalului lui 66”, scris de supraviețuitarea Colectiv, Alexandra Furnea, despre prestația și popularitatea acestui personaj politic?-Vă dați seama ce trebuie să fie în sufletul unui om care a trecut prin cel mai teribil infern imaginabil de pe pământ, să arzi de viu și să îți schimbi trupul, să ai un trup sluțit de foc, pentru că un un monstru de genul ăsta are răspunderea că acel loc a funcționat fără aprobare.

Cum poți să ajungi la acest grad de cinism încât să spui: „Am accept să fiu candidatul vostru, dacă fiul meu primește un contract de câteva de milioane de euro” sau „Mi-aş angaja încă 60 de rude”.

Un discurs care a atins limitele cinismului ultim.

Noi nu avem pesemne legi pentru a sancționa acest comportament în care ieşi pe stradă și spui sunt interlop.

Dar există electoratul care l-ar descalifica pe loc.

Nu, nu-mi imaginez că în Danemarca, care e pe locul întâi, în clasamentul cu privire la gradul de civilizaţie al ţărilor lumii, ar avea vreo șansă un om care ar face bancuri din astea pe stradă? Or, el merge pe ideea că va avea sprijinul interlopilor? E e foarte tare, nu? Ar fi foarte comic dacă n-ar fi teribil! E înnebunitor să vezi că nu poți ridica educația civică a unui popor.

E înnebunitor! Tot ce discutăm noi acuma se învârte în jurul a două cuvinte: simţ civic.

Or, acestor oameni nu le pasă oamenii pe care trebuie să-i slujească, ci de binele lor.

Un ministru al agriculturii a zis: „Şi ce dacă mi-am angajat fata în minister? Fiecare tată și iubește fetița.

” Noi trăim în continuare în aceste habitudini şi pare firesc.

Concursurile pentru funcţii publice sunt farse.

Am scos la un moment dat o carte făcută de Valeriu Nicolae cu CV-urile tuturor parlamentarilor.

E înspământător! Erau oameni care făceau două-trei doctorate în același timp şi aveau servicii multiple în oraşe aflate la sute de kilometri unul de altul.

Erau lucruri halucinante!-Printre candidații la Primăria Capitalei se numără şi autori publicați în volum.

Gabriela Firea, candidatul PSD, și-a relansat volumul său de povești de dragoste, numit „Trei motive”.

Sebastian Burduja, candidatul PNL, se remarcă publicului cu volumul său „Planul pentru București”.

-Atenție, prostia și inteligența sunt repartizate în grade diferite în ograda fiecărui om.

Atunci când îți umpli pieptul de decorații – cărţi, trei doctorate, când tu n-ai bacalaureatul –, evident că-ți propui, la nivelul unei inteligențe banale politice, să dai o imagine cât mai convenabilă electoratului.

Problema noastră nu este că nu avem modele reuşite.

Au existat minţi geniale care au pus la punct cele mai bune modele de funcționare a societății.

Democrația s-a născut în secolul XVIII din mintea unui om numit Montesquieu, care s-a gândit că abuzul puterii este sursa răului și, deci, că puterea trebuie fragmentată direcții diferite executiv, legislativ şi judecătoresc.

El a propus un model care în sine e genial.

Dar natura umană, în clipa în care se apropie de acest model, îl distruge, îl contorsionează.

Modelul democratic este în sine, perfect.

Majoritatea unui popor își alege reprezentanții, iar ei trebuie să dea seama, în fața celor care i-au ales, de felul în care și-au dus la capăt mandatul încredințat.

Sună splendid în vorbe! Odată văzuți la putere, nu mai dau seama de nimic.

-„Respect Constantin Noica, respect Marin Preda, respect Liviu Vasilică”.

Sunt cuvintele cu care și-a început discursul George Simion în fața publicului din Alexandria.

De ce fac politicienii apel al ancore din cultura română?-Au nevoie de decorații, de zorzoane, de cosmetizare.

Acuma trăim în preajma alegerilor.

De fapt, suntem într-o perioadă de cosmetică politică.

Se cosmetizează.

-Respectul pentru Constantin Noica îl legitimează pe candidat?-Nu e o formă de inteligență.

Nu știu de ce-l invocă.

-În contextul alegerilor din acest an, vorbim foarte mult despre oameni, arareori despre programe de guvernanţă locală sau despre viziunea României în Uniunea Europeană.

Ce spune selecția temelor despre felul în care candidații se raportează la electorat?-Noi încercăm să vorbim serios pe un fond de întâmplări care ne fac ridicoli dacă ne raportăm la el.

România trimite în Parlamentul European persoane ca Dăncilă, Vadim Tudor, Becali.

Or, câtă vreme acești oameni sunt chemați să vină cu idei la nivelul Uniunii Europene, totul se așază deodată pe un fond de deriziune politică și funcțional-socială.

Oamenii ăștia nu știu să-şi gestioneze viața proprie decât într-un mod înspăimântător pentru noi.

Ce caută în aceste proiecte? E cu adevărat dezarmant.

Problema e cum poți să scapi de această teribilă caracatiță? Ei sunt puţini, dar suficient de mulți pentru a face o rețea pe care nu știi cum să o destructurezi, pentru că lucrează cu ignoranța cultivată de ei.

În acești 34 de ani, clasa politică de la noi a cultivat ignoranța cu un scop evident: de a nu da putere de judecată personală fiecărui alegător.

Manipularea face parte din recuzita alegerilor.

Toată parada asta, toată febra de spectacol, de cosmetică politică este în clipa de față extrem de acută.

Trăim în mijlocul ei.

E cauza indignării care mă locuiește.

Firea din nou la primărie? Ce caută din nou? Cum de oamenii o acceptă? Îți spui întrebările astea.

Îmi amintesc de cuvintele „Indignez-vous!”, care au apărut într-o mișcare de stânga din Franța.

„Indignați-vă” împotriva capitalismului era subînțeles atunci.

Dar capitalismul nu este un sistem pe care l-a pus cineva pe lume, el s-a construit ca o soluție organică a dezvoltării societății.

Aplicarea lui de către indivizi care sunt pacienți ai naturii umane căzute, cum se spune în termeni teologici, îl compromite.

Persoanele care pot să facă malversațiuni, așa cum face și clasa politică.

„Indignez-vous!” era atunci prost plasat, dar noi trebuie să ne indignăm în clipa de faţă.

Nu pe capitalism, ci pe corupţie.

-Mai poate mobiliza această indignare către urnele de vot?Primul gest de făcut, dacă ești indignat, este să votezi.

Nu toţi politicienii sunt corupţi.

Există şi oameni în care am încredere.

De pildă, cel care se ocupa de Transporturi, Cătălin Drulă.

-Ce respectați la el?-Faptul că s-a pus în slujba poporului.

Ce admir şi la primarul Timişoarei, Dominic Fritz, ce admir şi la Clotilde Armand: faptul că au o tenacitate care îi costă – pentru că ţinta sunt propagandei aparatului masiv de ziare şi de televiziuni ale adversarilor.

Dar oamenii ăștia sunt puternici, n-au renunțat.

Măcar ştiu sunt oameni care nu mă fură.

Trebuie să te duci la vot și să votezi astfel de cazuri.

„-Despre lumea în care trăim”, seria anuală de conferințe de pe scena Ateneului Român.

Aduceți pe scenă specialiști, oameni de cultură, oameni de știință.

De ce faceți asta?-O România educată.

Sunt un personaj mărunt ca poziţie – conduc o editură și sunt autori de cărți, nu sunt preşedintele României – dar cred că am făcut mai mult decât el.

De peste 30 de ani am aruncat vagoane de cărți peste țara asta.

Cred în educație mai mult ca în orice.

Alta nu există.

Conferințele numite „Lumea în care trăim” încearcă să conștientizeze cât mai mulți oameni cu privire la aspecte cheie ale vieții de azi de pe planetă.

Unul dintre invitaţi, Cristian Mureșan e o lumină! E un timișorean plecat la 17 ani din Timișoara și ajuns să conducă filiala din Franța a celei mai mari firme de energie de pe glob.

Gândiţi-vă dacă am avea un prim-ministru ca un om de genul ăsta, cu competenţa şi inteligenţa lui!-Despre încercările capitalismului, cu Cristian Mureşan, o discuţie cu tema „Omul şi natura”, propusă de Alexandru Stermin, despre străinul în arta vizuală occidentală, comunicare a lui Victor Stoichiţă sau o incursiune în istoria creştinismului, ghidată de Catherine Nixey.

Care e numitorul comun al acestor teme?-Toate sunt importante şi fiecare vine dintr-o altă direcţie.

De pildă, în cartea lui Catherine Nixey, „Ecopa întunecării.

Cum a distrus creştinismul lumea clasică”, e vorba de o dezintoxicare a mentalului nostru de azi, influenţat de bisericile care n-au atins un grad de deschidere și de luminare suficientă.

Ce poate fi mai frumos decât te căiești? Ce poate fi mai frumos decât să accepți că ai vrut binele, dar ai reușit să faci rău? Ce este rău în a spune, de la nivelul slujitorului unei biserici, că jumătate din arta greco-romană, uriașe ca valoare, cu temple şi sculpturi fabuloase, au fost distruse în trei secole? A fost o epocă de dezastru în care mari realizări ale specii umane au fost puse la pământ.

Ce e rău să spui asta? Am fost tratați imediat ca atei, Catherine Nixey este declarată, la nivelul câtorva personaje hermeneute dinăuntrul Bisericii noastre Ortodoxe ca un diavol.

Dar ea e vocea unui cercetător care nu expune fapte.

Avem libertatea de a vorbi despre orice.

Alexandru Stermin e un fel de copil astral.

O apariție a cărui harismă a făcut explozie.

N-avem autori care, la prima carte, ajung la 20-30.

000 de exemplare.

Or, omul ăsta ne poate da modelul a ce înseamnă dorința de a înțelege totul.

Vrea să înțeleagă natura, vrea să înțeleagă speciile care ne-au precedat, vrea să ne oglindească în cei ce ne-au precedat, vrea să-i învețe pe copii să iubească viul.

Să iubești viul într-o epocă în care specia umană practică moartea.

E un explorator, omul ăsta are să ne spună ceva despre istoria speciei noastre.

-„Ce ne facem cu specia umană? Este oare cu putință conviețuirea?” Acesta este titlul comunicării dumneavoastră.

.

.

-Sunt foarte fericit să vorbesc pe tema asta și să-l am apoi ca partener de dialog pe Horia Roman Patapievici.

Este, cred, cea mai importantă temă de gândire pe care şi-o poate pune filozofia astăzi.

Să înțelegi dacă specia umană, având modelele de conviețuire economic, politic, religios, moral, cultural va reuși să le pună în practică sau, dimpotrivă, le va distruge în permanență și va termina printr-o explozie planetară.

Pentru că, dacă în specia umană nu se instaurează pacea eternă pe care au visat-o mai mulți gânditori, specia va dispărea.

Deosebirea dintre două triburi care se luptau acum 60.

000 de ani și două părți ale omenirii care se luptă azi este uriașă.

Cu săgeți și cu niște bâte nu puteai să distrugi toată omenirea, dar cu un război nuclear poţi.

Or, dacă butoanele unui război nuclear sunt în mâna unor tipi ca Putin, atunci lucrurile devin cu adevărat discutabile în termeni de supraviețuire a speciei.

Ceea ce face Putin în clipa de faţă e o formă nouă de tribalism.

În epoca de piatră, resursele care motivau ciocnirile tribale erau terenurile de vânătoare.

Astăzi sunt marile energii, nebunia puterii – pentru că ce se întâmplă în Rusia nu e numai interes economic, ci și nebunia unui om care vrea să se așeze în rândul lui Petru cel Mare, al lui Stalin.

Or, aceste mecanisme care pun în mișcare tribalismul pot să ne fie fatale câtă vreme nu scăpăm de înfruntările între triburi, nu suntem în siguranță.

-Reiau ideea colegei Magda Grădinaru de la SpotMedia, care spune că, așa cum un jurnalist face selecția știrilor relevante, și editorul este un curator al cărților care vor forma publicul.

Vă rog să ne faceți câteva recomandări de lectură care să ne facă pe noi să înțelegem mai bine acest an.

-Pe fondul temei de adineauri, războiul din Ucraina, cea mai teribilă carte pe care cred că ar trebui să o citească orice pentru a înțelege pericolul legat de Rusia este jurnalul Marchizului de Custin, „Scrisori din Rusia.

Rusia în 1839”.

Nimeni n-a explicat atât de subtil mecanismele de funcționare ale unui imperiu în care toți locuitorii locuiau de fapt în mintea unui singur om numit „ţar”.

De la Ivan cel Groaznic și până la Putin, poporul rus a locuit în mintea unui singur om care avea drept de viață și moarte asupra oricărui supus.

Cartea asta trebuie citită dacă vrei să înțelegi ce se întâmplă acum în Ucraina.

E o carte magnifică.

Altminteri, cred că trebuie să ai o cultură de filozofie politică pentru a înţelege mecanismele de funcționare ale vieții politice de azi.

Îmi vine acum în minte Pierre Manent cu manualul al personajului civil care suntem cu toţi astăzi, „Filosofie politică pentru cetăţean”.

Sunt o mulţime de cărți pe care trebuie să le citești ca să nu crezi că ai trecut degeaba prin lumea asta, cărţi a căror frumusețe depășește discuția noastră.

„Regele şi cadavrul”, de Heinrich Zimmer, este o carte formidabilă.

Pentru că aşază toate marile mituri ale omenirii care s-au transformat sau nu în ideologii.

E scrisă cu geniu.