Problema adevărată este creierul nostru al spectatorului, intoxicarea lui cu falsuri, bazaconii.
Granițele bine/rău, ficțiune/realitate mi s-au părut invizibile în film.
Da, grație producției “pe computer” a cel puțin trei sferturi din episoade.
Dar și din pricina unui mixaj deștept între teoriile științelor pozitive și cele ale imaginarului.
Mamă, și cum se mai potrivesc între ele.
De ce consider asta o problemă? O problemă ce n-o poate rezolva oricine.
O problemă ce ar trebui să ducă la interzicerea filmului? Uite cronica: Mi-a plăcut povestea, filmul.
Dar mai mult decât plăcut se întâmplă ceva cu mine: mi-am pus mari probleme privind propriul discernământ.
Nu intru în detaliile modificărilor aduse cărții de film.
Nu intru nici în detaliile privind problemele de fizică, de matematică expuse “pentru tonți” în film.
Nu-mi pasă de erorile teoretice ale filmului.
Ce contează cu adevărat este povestea discernământului spectatorului.
Pe scurt, problema nu e în film, ci în receptarea filmului Acolo e, zic eu, problema.
Buba.
Să privim problema mai de aproape.
Deci, comunism chinezesc, prima scenă.
Șoc: o fată deșteaptă la fizică asistă la execuția tatălui său.
Păcatul tatălui: crede în fizică și-n teoriile ei, ori noua ordine comunistă crede în revoluție.
Fizica lui Einstein este fizică capitalistă și trebuie extirpată.
Tatăl e bătut până moare în piața publică.
Fiica, înrăită împotriva comuniștilor, își găsește loc de detenție, la un radar secret.
Un radar care caută civilizații extraterestre.
Într-o zi plictisitoare, se aude un chițăit din Univers.
Fiica, deșteaptă la teorie, trece la practică: răspunde chițăitului din Univers.
Ba chiar spune că ea este singura care poate să ajute extratereștrii să-și ducă planul de invazie la bun sfârșit.
Ura împotriva comuniștilor atât era de mare.
În tot timpul serialului nu vom vedea extratereștrii, ceea ce este o mare reușită.
Trăim în incertitudine.
Cert este că fiica chinezoaică devină fanatica acestui chițăit – mesaj.
Și-n jocul acesta halucinant atrage și un milionar.
Se iubesc, au o fată.
Își pun viața în slujba acestui ordin al extratereștrilor.
Ei primesc ordine de la extratereștrii și ordinele sunt puse-n aplicare.
Cea mai mișto scenă e aia în care milionarul îi spune povești unei voci, Stăpâna extraterestră.
Și Stăpâna nu știe de glumă și nu înțelege basmul.
Cum adică să minți? Basmele mint? Cum? Păi, înseamnă că voi oamenii sunteți mincinoși dacă folosiți basmele.
Asta înseamnă că și tu m-ai mințit o viață.
Foarte mișto scena.
Extratereștrii nu înțeleg basmul, ficțiunea, minciuna și nu știu de glumă.
Și se pun pe distrus pământul.
Repet, nu vedem extratereștrii, dar efectul lor îl simțim.
Împotriva extratereștrilor se impun niște puști geniali la fizică și matematică și un detectiv sătul de viață.
Nu intru în detalii, serialul merită văzut.
V-am spus pe scurt povestea.
Pentru a expune Problema.
Care? A discernământului publicului care vede filmul “3 body problem / Problema celor 3 corpuri”.
Spectatorul de astăzi este pierdut în fuziuni, printre numeroase mixaje, prin lumi hibride, în ambiguități.
Luată simplu, care este ecuația? O primă barieră abolită este cea CognitivăSpunem des: Știința e știință.
Omul de știință nu pică în capcanele cospirațiilor.
Ori, în film o minte “pozitivă” cade în patima imaginarului “lumilor paralele”.
Luptă alături de voci extraterestre care-i spun că face o lume mai bună.
Își sacrifică și știința și copilul pentru asta.
Mai mult, minți la fel de pozitive cred că extratereștrii atacă și încearcă să restabilească ordinea lumii aruncată în haos.
Care e problema de discernământ? A trebuit ca mintea mea să-și repete de N ori că suntem într-o ficțiune, nu într-un film documentar.
Filmul este bun, foarte bun în privința asta.
Începi să aderi la teoriile bine fundamentate teoretic, păi, dacă și aceste minți pline de știință cedează și cred în extratereștrii, tu ce să faci? Ori, repet, vedem un film, este o lume ficțională.
Avem o problemă de discernământ.
Trei lumi fuzionează: fizica, matematica (științe pozitive) și imaginarul existenței extraterestre.
Păi, în realitate așa ceva nu există.
În film, bineînțeles, se poate.
Și știm că matematica și fizica au o tonă de probleme nerezolvate.
Ehei, în film rezolvareaeste posibilă.
Cum? Făcând apel la ceea ce numim teoriile conspirației.
Păi, să nu omori un șoarece măcar? Filmul te obligă să depășești niște limite obtuze.
Cum e posibil așa ceva? Eu ca eu, cu capul meu care nu e de matematician, am avut probleme.
Darminte, cei care vânează lumea ambiguităților științei, mintea celor care cred doar în teoriile conspirației.
Nu cumva ceea ce noi numim Post-adevăr, Teoriile conspirației pot deveni într-o zi reale? Adică, vor fi tot mai mulți semeni de-ai noștri decuplați de la Știință și vor sta la Putere? M-am întrebat.
În ce lume vom trăi atunci? Vă spun, filmul nu e simplu, nu e joacă de copil.
Filmul intră pe mâna, în mintea unora care au neîncredere generală în legile naturale și științele pozitive.
Deci o lume “pozitivă” se convertește în lumi contrare, pe care sute de ani le-a negat cu vehemență.
Lumi incompatibile devin compatibile prin ficțiune.
Devin “motorul” poveștii.
Eh, pentru mințile varză de secol 21, pline cum spuneam de bazaconii în cap, asta e o problemă adevărată.
Cum sunt aceste minți? Păi, acceptând ceea ce știința a dovedit că nu există, gen pământul plat, extratereștrii ne așteaptă, vaccinul ne bagă cipuri de recunoaștere.
.
.
Și acum, lumânarea de pe mort, ce credeți că-nseamnă 3 body problem? Păi, înseamnă o chestie simplă, dar în fizică.
Mișcarea a două corpuri poate fi observată, calculată, previzibilă.
În clipa în care se introduce mișcarea celui de-al 3 lea corp, da, imprevizibilul e la ordinea zilei.
Haosul e patimă.
Mișcarea nu mai e precisă, bine precizată.
Oamenii de știință au rezolvat problema cu un cuvânt: haos.
Au declarat-o haos.
Păi, cartea-filmul sunt bazate pe o teorie nerezolvată.
Genial! Genial! Pentru mine, care caut pe cât îmi stă în putere să-mi rezolv ambiguitățile, neliniștile e genial.
Dar ce se întâmplă cu frații mei, pentru cei zăpăciți de bazaconii și teorii ale conspirației? “3 body problem” devine motiv de triumf.
Ce zic frații mei conspiraționiștii? Băi, vedeți, sute de ani n-au rezolvat ăștia o problemă așa de simplă.
E clar că știința e defectă.
Noi credem în extratereștrii și ei vor veni.
Științele pozitive sunt învinse.
Vedeți, filmul e atât de mișto că ar trebui interzis.
Le dă hrană idioților.
Dar sunt ei idioți? Ce spune credința acestora în teorii ale conspirației? Păi, spune că lor le e frică de haos, au frică de incertitudine.
Și-și transferă aceste vertijuri în certitudine.
Și noi, ăștia cu științele pozitive ce ne facem? Păi, simplu: spunem că filmul e o ficțiune și ne trăim viața în continuare.
Interzicem filmul pentru semenii noștri? Nu! Eu zic să le spunem așa: băi, nu vă mai jucați de-a Dumnezeu! Netflix, serialul „Problema celor trei corpuri”.
Adaptare după cartea scriitorului Liu Cixin.
Ce se întâmplă dacă extratereștrii răspund la telefon pământenilor.
Ce înseamnă să te joci de-a Dumnezeu? Pentru Netflix adaptarea e făcută de David Benioff & DB Weiss, creatorii „Game of Thrones” și Alexander Woo, scenarist și producător al seriei „True Blood”.