„Lanțul corupției este teribil și este întins ca o caracatiță peste societatea română”, crede filozoful Gabriel Liiceanu, într-un amplu interviu acordat publicului HotNews.
ro și pe care îl vom publica duminică, în ziua de Paște.
Gabriel Liiceanu, directorul editurii Humanitas, susține că sunt mulți ani de când studiază documentele instituțiilor internaționale și românești, legate de corupție.
El spune că unele sunt scrise în limbajul cifrelor sau într-o manieră pe care publicul larg nu o agreează.
Și, de aceea, informațiile nu ajung să fie percepute la adevărata lor magnitudine.
Dincolo de stil însă, realitatea dezvăluită în documentele și studiile oficiale, spune Liiceanu, este teribilă.
„Ceva gripează societatea românească.
Lucrul care gripează societatea, vă spun de la început, pentru că mă obsedează treaba asta de mulţi ani, este gradul de corupție al administrației publice.
Asta însemnând de la primarii comunelor până la vârfurile societății politice”, consideră filozoful.
Gabriel Liiceanu spune că, în acest moment, s-a ajuns de la corupție la corupție însoțită de sfidare.
Suntem, spune filozoful, martorii „unui discurs care a atins limitele cinismului ultim.
Noi nu avem ce semne legi pentru a sancționa acest comportament în care ieşi pe stradă și spui sunt interlop.
Dar există electoratul care l-ar descalifica pe loc”.
Aceste comportamente s-au normalizat.
„Un ministru al agriculturii a zis: „Şi ce dacă mi-am angajat fata în minister? Fiecare tată și iubește fetița.
” Noi trăim în continuare în aceste habitudini şi pare firesc”, susține Liiceanu.
„Concursurile pentru funcţii publice sunt farse.
Am scos la un moment dat o carte făcută de Valeriu Nicolae cu CV-urile tuturor parlamentarilor.
E înspăimântător! Erau oameni care făceau două-trei doctorate în același timp şi aveau servicii multiple în oraşe aflate la sute de kilometri unul de altul.
Erau lucruri halucinante!”.
Mâine, duminică, 5 mai, puteți citi în HotNews.
ro ce crede Gabriel Liiceanu despre alegerile din București, despre Klaus Iohannis și despre soluția rămasă la dispoziția societății românești.