VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

Spread the love

Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic, scrie News.

ro.

Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică, transmit oficialii Prefecturii.

„Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate.

În orele următoare, se vor executa operaţiuni de compactare a umpluturii.

De asemenea, prefectul informează opinia publică faptul că eventualele tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Dacă vor observa astfel de fenomene în locul respectiv (suprafaţa craterului), cetăţenii sunt rugaţi să înţeleagă că nu există motive de panică, ci este un aspect obişnuit în astfel de proceduri”, informează, vineri seară, Prefectura Prahova.

Cele 58 de persoane evacuate nu se întorc, deocamdată, în apartamentele lor.

„Totuşi, persoanele respective pot intra însoţite de personalul de pază pentru a-şi verifica bunurile.

De asemenea, se menţin restricţiile de circulaţie, atât pietonale, cât şi auto, pe tronsonul respectiv, precum şi perimetrul de siguranţă”, menţionează sursa citată.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână.

După stabilizarea provizorie a tronsonului surpat, se vor lua măsuri pentru stabilizarea definitivă a zonei afectate.

Prefectul de Prahova a declarat că în momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să se extindă perimetrul de siguranţă.

Prefectul de Prahova afirma că vineri dimineaţă s-a votat în regim de urgenţă o hotărâre a CJSU prin care a solicitat autorităţii publice locate încheierea unui contract de intervenţie de urgenţă.

„Aseară am demarat această procedură şi, din fericire, azi suntem în situaţia în care se lucrează, iar orizontul de timp ne arată o mobilizare foarte, foarte bună.

Eu cred că primele semne de stabilizare ar trebui să le avem în cursul zilei de astăzi”, preciza Emil Drăgănescu.

Prefectul şi-a exprimat speranţa că groapa va fi umplută, dar preciza că se fereşte să dea un pronostic, deoarece constructorul va face lucrarea.

„Întreaga soluţie e una provizorie.

Este o soluţie de stabilizare şi umplere a craterului, iar îni paralel se vor contiunua investigaţiile şi măsurătorile care ne vor arăta maniera în care următoarea lucrare, care va avea un proiect tehnic şi o execuţie de durată, va evolua”, spunea prefectul.

Întrebat în cât timp s-a putea întoarce oamenii în locuinţe, Drăgănescu sublinia că „pe lângă hotătrârea de a interveni de urgenţă, a solicitat autorităţii locale ca astăzi să contracteze un expert clasa 1 care să înceapă celelalte verificări pentru structura de rezistenţă a blocului”.

„Măsurătorile de până acum arată o zonă cu un specific aparte, aflată pe un filon de sare, arată o tasare generalizată în zona respectivă.

Asta e cacracteristica zonei.

Nu este neapărat un lucru nenatural, astfel de trerenuri să sufere o tasare generală, care e de sute de ani, de mii de ani şi va fi şi de aici îniainte.

Important e ca această tasare să nu fie una locală.

Deocamdată nu ne arată o situaţie cu multiple tasări locale.

Tocmai pentru a şti acest lucru, primăria a comandat studiile aferente.

(.

.

.

) Este un specific al zonei, dar pentru că în spaţiul public se vehiculează fel de fel de scenarii, datoria mea e şi de a le spune lor ce a cauzat această tasare.

Vă promit că nu mă voi lăsa până când nu veţi şti ce a cauzat această scăpare”, afirma prefectul.

Autorităţile din judeţul Prahova au decis, joi, evacuarea a încă unui bloc de locuinţe din oraşul Slănic, unde surparea care a apărut pe strada 23 August s-a accentuat.

Astfel, 16 persoane au fost „rugate” acum să îşi părăsească locuinţele, după ce în groapa apărută în stradă s-a scufundat, pe verticală, un stâlp.

Anterior, 42 de locuitori ai oraşului Slănic fuseseră evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit.

Încă de marţi s-a anunţat că aceştia nu se vor putea întoarce în apartamentele lor, întrucât blocurile au fost afectate.

Specialiştii au arătat că prăbuşirea străzii nu a fost provocată de cauze naturale, ci de acţiunea omului.

Prefectul de Prahova, Emil Drăgănescu, a lansat un atac dur la adresa Consiliului Judeţean Prahova, acuzându-i pe liberalii din conducere că lipsesc, aşa cum fac de obicei, de la şedinţele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi nu au trimis pe nimeni la Slănic, unde CJ a derulat o amplă lucrare de introducere a reţelei de gaze.

„Din păcate, oamenii nu se vor întoarce acasă.

Rapoartele preliminare solicită autorităţilor publice locale să facă studii ample, să facă lucrări de intervenţie şi abia după aceea oamenii să se întoarcă acasă.

În momentul de faţă ne confruntăm cu nişte fenomene de tasare care afectează şi blocurile, nu ştim cât vor avansa, nu ştim dacă erau dinaintea acestei surpări sau dacă au apărut pe parcursul ei, dar cert este că blocurile evacuate nu pot fi repopulate în momentul de faţă”, declara, marţi seară, prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu.

Lasă un răspuns