Serbia comemorează un an de la atacul armat dintr-o şcoală. 10 persoane au murit.

Spread the love

  Cu un minut de reculegere păstrat în întreaga ţară, Serbia a adus un omagiu vineri victimelor unui atac armat într-o şcoală din capitala Belgrad, unde zece oameni au murit în urmă cu un an, informează AFP, potrivit Agerpers.

ro Masacrul din mai anul trecut (în care au fost ucişi nouă copii şi un paznic – n.

red.

), urmat a doua zi de un al doilea atac armat, soldat cu opt morţi, au reprezentat un şoc pentru ţara balcanică, ducând la mari demonstraţii şi la o iniţiativă guvernamentală de „dezarmare” a ţării.

Vineri dimineaţă, şcolari, părinţi şi locuitori din Belgrad au înfruntat ploaia în faţa Şcolii Primare Vladislav Ribnikar pentru a depune flori şi a aprinde lumânări în apropierea intrării.

„A trecut un an de la tragedia fără precedent care a lăsat o cicatrice în sufletul întregii ţări, dar durerea, neîncrederea şi tristeţea imensă sunt încă acolo”, a declarat preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

Părinţii adolescentului care a deschis focul sunt în prezent judecaţi la Belgrad.

Presupusul atacator avea 13 ani în momentul atacului şi, prin urmare, nu este responsabil penal conform legii sârbe.

Parchetul a declarat că tatăl şi-a antrenat fiul să tragă, nu şi-a asigurat în mod corespunzător armele şi muniţia şi i-a permis fiului său să pună un pistol şi 92 de cartuşe în rucsac, pe care apoi minorul le-a folosit în atacul armat.

Şi mama este acuzată de deţinere ilegală de muniţie.

După tragedie, preşedintele Vucic a promis că va „dezarma” ţara printr-un plan ambiţios care vizează reducerea atât a armelor ilegale, cât şi a celor legale.

În ciuda acestei promisiuni, crimele au provocat ample proteste antiguvernamentale, zeci de mii de oameni ieşind în stradă unde au cerut demisia unor oficiali şi încetarea glorificării violenţei şi a culturii gangsterilor în mass-media.

Vucic a respins manifestaţiile, considerându-le motivate politic, şi a colportat teorii ale conspiraţiei despre puteri străine care organizează mitingurile, notează AFP.

Serbia are cea mai mare rată a deţinerii de arme din Europa, cu peste 39 de arme de foc la 100 de civili, potrivit proiectului Small Arms Survey.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns