Palestinienii ar putea fi mulțumiți să vadă campusurile universitare americane izbucnind în indignare din cauza ofensivei Israelului în Gaza, dar unii din enclava în conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au avut loc proteste similare în țările arabe pe care le-au considerat mult timp aliați, potrivit unei analize Reuters.
Demonstrațiile au zguduit universitățile americane în această săptămână, cu confruntări între studenți, contramanifestanți și poliție, dar, deși au avut loc unele proteste în statele arabe, acestea nu au fost nici pe departe la fel de mari sau de zgomotoase.
„Urmărim protestele pe rețelele de socializare în fiecare zi cu admirație, dar și cu tristețe.
Suntem triști că aceste proteste nu au loc și în țările arabe și musulmane”, a declarat Ahmed Rezik, în vârstă de 44 de ani, tată a cinci copii, refugiat în Rafah, în sudul Gaza.
„Mulțumim studenților solidari cu Gaza.
Mesajul vostru a ajuns la noi.
Mulțumesc studenților de la Columbia.
Mulțumim studenților”, era mâzgălit pe un cort din Rafah, unde peste un milion de persoane se adăpostesc de ofensiva Israelului.
Motivele pentru liniștea comparativă din campusurile și străzile arabe pot varia de la teama de a nu supăra guvernele autocrate la diferențele politice cu Hamas și susținătorii săi iranieni sau îndoielile că orice protest ar putea avea un impact asupra politicii statului.
Studenții americani de la universitățile de elită se pot confrunta cu arestarea sau expulzarea din școlile lor, dar consecințe mai dure i-ar putea aștepta cetățenii arabi care protestează fără autorizația statului.
Iar studenții americani ar putea fi mai motivați să protesteze în condițiile în care propriul lor guvern sprijină și înarmează Israelul, în timp ce chiar și țările arabe care au relații diplomatice depline cu Israelul au criticat vehement campania sa militară.
Atunci când au fost întrebați despre conflict, arabii din Maroc până în Irak și-au exprimat în mod constant furia față de acțiunile Israelului și solidaritatea cu locuitorii din Gaza, ceea ce a dus la sărbătorirea în surdină a Ramadanului în întreaga regiune luna trecută.
Au avut loc unele mitinguri de susținere a palestinienilor, în special în Yemen, unde rebelii Houthi s-au alăturat conflictului prin atacuri asupra navelor din Marea Roșie.
De asemenea, arabii din întreaga regiune și-au manifestat pe rețelele de socializare oroarea față de război și sprijinul pentru concetățenii lor arabi din Gaza, chiar dacă nu au ieșit în stradă.
Dar, indiferent de motivul pentru lipsa protestelor publice, unii oameni din Gaza fac acum comparații nefavorabile între tumultul din Statele Unite și reacția publică pe care o pot vedea în alte țări arabe.
„Le cer studenților arabi să facă ceea ce au făcut americanii.
Ei ar fi trebuit să facă mai mult pentru noi decât americanii”, a declarat Suha al-Kafarna, strămutată de război de acasă, în nordul Gaza.
Confruntări între poliție și protestatari la UCLA Foto: Etienne LAURENT / AFP / ProfimediaÎn Egipt, care a făcut pace cu Israelul în 1979 și unde președintele Abdel Fattah al-Sisi a interzis în mare parte protestele publice, autoritățile se tem că demonstrațiile împotriva Israelului s-ar putea întoarce ulterior împotriva guvernului de la Cairo.
În octombrie, la protestele autorizate de stat împotriva războiului, unii manifestanți au deviat de la traseul stabilit și au scandat sloganuri antiguvernamentale, ceea ce a dus la arestări.
„Nu se poate vedea lipsa unor proteste publice de amploare împotriva războiului și reacția discretă de pe străzile egiptene în mod izolat de un context mai larg de reprimare a tuturor formelor de protest public și de adunare”, a declarat Hossam Bahgat, șeful Inițiativei egiptene pentru drepturile personale.
La Universitatea Americană din Cairo, forțele de securitate sunt mai puțin predispuse să intervină în campus și au avut loc unele proteste.
Dar un student activist de acolo, care a cerut să rămână anonim, a declarat că ar putea fi în continuare supus unor consecințe dacă demonstrează.
„A fi arestat aici nu se compară cu a fi arestat în SUA.
Este complet diferit”, a spus el, adăugând că există „factorul frică” care îi împiedică pe mulți să iasă în stradă.
În universitățile din Liban, unde succesul a devenit și mai important din punct de vedere personal pentru mulți tineri, după ani de crize politice și economice care le-au redus șansele de prosperitate viitoare, acest calcul este și mai dur.
Mai mulți studenți pe care Reuters i-a abordat la protestele din campusurile din Beirut au refuzat să fie intervievați, spunând că se tem de repercusiuni din partea autorităților universitare.
Istoria complexă a Libanului și a altor state arabe, precum Iordania, care găzduiesc numeroși refugiați palestinieni, joacă, de asemenea, un rol în chestiunea protestelor publice.
În Liban, unii oameni îi acuză pe palestinieni de declanșarea războiului civil din 1975-1990.
Alții se tem că orice manifestare deschisă de susținere a palestinienilor ar putea fi deturnată de Hezbollah, sprijinită de Iran, care a început să facă schimb de focuri cu Israelul de la începutul conflictului din Gaza.
Polițiști, în timpul asaltului de la UCLA Foto: USA TODAY Network / ddp USA / Profimedia„Lumea arabă nu reacționează precum Columbia sau Brown (universități americane) pentru că nu-și permite luxul de a face acest lucru”, a declarat Makram Rabah, profesor de istorie la Universitatea Americană din Beirut.
În plus, a adăugat el, în condițiile în care opinia publică susține deja în mare parte cauza palestiniană, nu este clar ce ar putea obține protestele de acolo.
„Dinamica puterii și modul în care schimbi percepția publică sunt pur și simplu diferite în lumea arabă în comparație cu SUA”, a spus el.
Pentru Tamara Rasamny, o americancă de origine libaneză arestată și suspendată pentru că a participat la un protest la Columbia, cu o lună înainte de a-și lua diploma, această realitate i-a venit cu greu în minte.
Ea trebuia să țină un discurs la absolvire și s-a gândit dacă ar fi fost mai puternic să transmită un mesaj acolo sau prin posibila ei arestare.
„Și apoi m-am gândit, discursul meu este literalmente despre a fi curajos și a vorbi – așa că m-am gândit că, dacă nici măcar nu-mi ascult propriile cuvinte, cine sunt eu să spun ceva? Aceasta a fost logica mea și a meritat”, a declarat ea pentru Reuters.
Rasamny a spus că știa că poate nu ar fi fost posibil să se exprime în acest fel dacă ar fi fost acasă, în Liban.
„Cred că în Liban ar fi mult mai frustrant să privești ceea ce se întâmplă, pentru că nu a existat nicio posibilitate de a face ceva în această privință, cum ar fi să ieși în stradă”, a spus ea.
(Reuters)
