Datele oferite de roverul Curiosity al celor de la NASA confirmă ceea ce se bănuia de ceva vreme, anume că Marte a avut, în urmă cu miliarde de ani, condiții similare cu cele de pe Terra.
Iar asta înseamnă că, pe Marte, viața ar fi putut să apară așa cum cum a făcut-o și pe planeta noastră.
Și aici intervine misterul pe care specialiștii NASA nu l-au putut explica până în prezent.
Alte știri din Science Report: ● Cum poate fi folosit „zidul morții” pentru a crea gravitație artificială pe Lună ● Nokia va duce, în sfârșit, tehnologia 4G pe LunăDatele oferite de roverul Curiosity al celor de la NASA confirmă ceea ce se bănuia de ceva vreme, anume că Marte a avut, în urmă cu miliarde de ani, condiții similare cu cele de pe Terra.
Iar asta înseamnă că, pe Marte, viața ar fi putut să apară așa cum a făcut-o și pe planeta noastră.
Mai exact, roverul Curiosity a identificat o cantitate mare de oxid de mangan, un compus anorganic întâlnit în cantități mari pe Terra, în special în zonele lacustre, acolo unde se formează cristale de mangan în prezența oxigenului.
Iar descoperirea sa în cantități mari în zona craterului Gale, acolo unde se află roverul, indică un mediu dispărut, similar în multe privințe cu cel terestru.
Și aici intervine misterul pe care specialiștii NASA nu l-au putut explica până în prezent.
Astfel de depozite de oxid de mangan apar pe Terra ca urmare a cantității mari de oxigen din atmosferă, oxigen produs de organismele fotosintetice.
În aceeași ecuație intră și bacteriile capabile să genereze reacțiile de oxidare a manganului.
Problema este că pe Marte nu există astfel de organisme sau, cel puțin, nu avem nicio dovadă (încă) a faptului că ele ar fi existat vreodată pe Planeta Roșie.
Analizele realizate pe suprafața marțiană au indicat faptul că depozitele de oxid de mangan au apărut ca urmare a prezenței unei cantități mari de oxigen și a unui mediu acvatic.
Mai mult, este vorba despre un mediu stabil, cel puțin în zona craterului Gale, având în vedere că depozitele de acest gen au nevoie de mii sau zeci de mii de ani pentru a se forma.
Iar asta duce inevitabil la întrebarea privind originea oxigenului marțian.
De unde a apărut el în cantități atât de mari încât să permită apariția depozitelor de oxid de mangan?Echipa franco-americană de cercetători care a publicat studiul în revista Journal of Geophysical Research: Planets lansează o ipoteză interesantă, dar care trebuie confirmată.
Anume că oxigenul ar fi putut ajunge pe Marte în perioada de început a planetei, ca urmare a impactului asteroizilor cu suprafața marțiană, impact în urma cărora oxigenul ar fi fost eliberat din depozitele de gheață aflate în componența acestora.
Este un mister care ar putea fi explicat de un alt rover, Perserverance, rover care în acest moment explorează urmele unei delte dispărute.
Dacă a fost vorba de viața microbiană capabilă de fotosinteză, sau dacă au fost procese abiotice, asta urmează deocamdată să fie elucidat.
O bază lunară permanentă sună extrem de tentant.
Nu are rost să subliniem aici cât de important este un astfel de pas pentru istoria și viitorul umanității.
Există însă niște probleme pe care mulți le scapă din vedere.
Iar una dintre acestea este cea a microgravitației.
În condițiile în care viitorii astronauți care vor ocupa baza ar trebui să locuiască acolo pe o perioadă de câteva săptămâni sau chiar luni, efectele microgravitației se vor face simțite asupra lor.
Este vorba despre probleme cardiovasculare, atrofie musculară, demineralizarea oaselor șamd.
Și vorbim doar de cele pe care le cunoaștem deja.
Un studiu mai mult decât interesant publicat în Royal Society Open Science de un fiziolog de la Universitatea din Milano, Alberto Minetti pe numele lui, oferă însă o soluție ingenioasă.
Cercetătorul italian afirmă că exercițiile fizice pe care astronauții le efectuează regulat în condiții de microgravitație nu reprezintă cea mai bună soluție.
Practic, ele nu antrenează decât anumite grupe de mușchi, iar beneficiile unor astfel de exerciții sunt reduse.
Există însă o soluție, chiar dacă pare una atipică.
Alberto Minetti susține că recrearea unui sistem de centrifugă ar putea compensa toate lipsurile exercițiilor clasice.
Iar modelul este cel oferit de așa numitul „zid al morții”, o structură circulară care, pe Terra, este folosită pentru spectacole date de motocicliști sau conducători de automobile.
Astronauții care vor locui pe Lună ar putea folosi astfel de structuri pentru a alerga în cerc, paralel cu suprafața Lunii.
Pe Terra, acest lucru ar fi imposibil.
Însă, pe Lună, el ar fi nu doar practic ci și benefic, susține specialistul italian.
Astfel de exerciții ar fi deosebit de utile pentru păstrarea masei musculare, a densității oaselor, pentru a regla ritmul cardiovascular și controlul neuronal.
Ipoteza a fost demonstrată într-un mediu care simulează condițiile de pe Lună, iar la ele au participat doi voluntari, unul de 33 de ani, iar celălalt de 36.
Testele au arătat că participanții, susținuți de corzi elastice, au putut alerga în siguranță și, de asemenea, au revenit la sol fără a suferi accidentări.
Practic, este vorba despre crearea individuală a propriei gravitații artificiale, susține autorul studiului.
Una care, chiar dacă durează un timp limitat, permite astronauților să experimenteze condiții apropiate de cele de pe Terra.
Pe scurt, concluzionează fiziologul italian, soluția pentru a crea gravitație artificială este mult mai ieftină și mai la îndemână decât tehonologiile complicate care se află în acest moment în faza de proiect.
Iar soluția sa, afirmă el, dacă ar fi implementată de NASA sau alte agenții spațiale, ar putea fi folosită inclusiv pe Marte.
După ce s-a tot anunțat în ultimii patru ani că tehnologia 4G va ajunge pe Lună, grație unui parteneriat între NASA și Nokia, se pare că pasul va avea loc, în sfârșit, la finele acestui an, anunță Space.
com.
De fapt, este vorba doar despre un prim pas, căci NASA intenționează să ducă o astfel de tehnologie, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, chiar și pe Marte.
Ba chiar să înlocuiască rețeaua, spre groaza unora, cu una 5G.
Inițiativa a pornit în anul 2020, an în care NASA a încheiat contracte de parteneriat cu 14 companii, cu scopul ca acestea să dezvolte tehnologii care să fie folosite în cadrul programului Artemis.
În ceea ce privește Nokia, compania a primit 14,1 milioane de dolari pentru a realiza prima rețea de telefonie mobilă de pe Lună.
De fapt, nu este vorba despre crearea de la zero a unei astfel de tehnologii.
Mai degrabă, Nokia și-a propus să adapteze actuala tehnologie la mediul lunar.
Iar dacă totul merge bine, ea va fi testată pe Lună, așa cum spuneam, la finalul acestui an.
Echipamentul va consta într-o modul de aselenizare (Nova-C), un rover (MAPP) și o sondă lunară (Micro Nova).
Echipamentul va fi lansat cu o rachetă Space X, ca parte a misiunii Intuitive Machines-2 (IM-2).
Primul pas va fi testarea tehnologiei pe distanțe scurte și lungi pe suprafața Lunii iar scopul acesteia este de a oferi un suport misiunilor care se preconizează a avea loc în următorii cel puțin 20 de ani.
Practic, rețeaua Nokia va oferi o lungime de bandă mult mai eficientă decât cea folosită până acum în comunicațiile spațiale.
Asta va permite nu doar o metodă de comunicație mai rapidă între astronauți, dar și între sistemele robotizate de pe Lună.
Evident, nu toată lumea este fericită cu instalarea unei astfel de tehnologii pe Lună.
Mai mulți radio-astronomi au susținut că rețeaua va crea interferențe care vor pune probleme observațiilor radio.
Nokia susține însă că această problemă se va rezolva relativ ușor, folosind doar anumite frecvențe, pentru a nu interfera cu observatoarele radio.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!Sursa foto: profimediaimages.
ro
