Ouă umplute: aperitive gustoase și ușor de pregătit pentru masa de Paşte

Spread the love

  Ouăle umplute reprezintă o alegere extrem de bună pentru un aperitiv sau o gustare.

Pe lângă aspectul plăcut, care poate da o notă veselă oricărei mese, ouăle umplute sunt şi săţioase.

  Ouăle umplute se găsesc pe aproape fiecare masă de Paşte.

Majoritatea românilor le prepară după reţeta clasică şi simplă în care compoziţia se face din gălbenuşul fiert pasat fin şi amestecat cu puţină maioneză, sare şi piper, potrivit savoriurbane.

com.

Ouăle pot fi umplute şi cu alte ingrediente, precum cremă de brânză, peşte sau pate de ficat.

De asemenea, ele pot fi decorate cu icre roşii sau negre, somon afumat, sardine, măsline sau ardei graşi coloraţi.

Totodată, ouăle pot fi umplute şi sosul remoulade sau sosul tartar.

 Chiar dacă există diverse moduri prin care această gustare poate fi preparată, cei mai mulţi românii folosesc ingredientele clasice cu care s-au obişnuit.

 Ingrediente pentru ouă umplute cu maioneză:Mod de preparare: Se fierb cele 5 ouă într-o oală pe foc mediu.

Din momentul în care ouăle încep să fiarbă se cronometrează 7 minute.

După ce s-a scurs timpul se opreşte focul şi se aruncă apa clocotită în chiuvetă.

Se dă drumul la apă foarte rece şi se lasă oala cu ouăle fierte în chiuvetă pentru 1-2 minute sub jet de apă.

Apoi se scot ouăle şi se schimbă apa care se încălzeşte cu apă rece proaspătă.

Se lasă ouăle cel puţin 30 de minute până se răcesc bine de tot.

Secretul răcirii cu apă este oprirea imediată a gătirii oului şi desprinderea uşoară a albuşului, fapt care va ajuta la decojirea mai uşoară a ouălelor.

 Tăierea ouălelor fierte pentru umplutură se face atât pe lung, cât şi pe lat.

Acestea din urmă sunt ca nişte butoiaşe care ocupă mai puţin loc pe platou.

Se scot apoi cu grijă gălbenuşurile care pot fi mutate într-un castron.

Acestea se pot da prin sită fină, fie se pot procesa cu blenderul de mână.

Ideea este să fie obţinută o pastă cât mai fină de gălbenuş fiert.

 Pentru reţeta clasică de ouă umplute se face o maioneză dintr-un gălbenuş crud, o linguriţă şi jumătate muşcar şi aproximativ 75 ml de ulei de floarea soarelui şi puţină sare.

Se amestecă gălbenuşurile fierte şi pasate (scoase din ou) cu maioneză şi sare.

Se pune şi piper negru proaspăt măcinat.

Crema pentru umplutură este apoi gata.

 Crema pentru umplutură se transferă într-un poş şi jumătăţile de ou pot fi umplute.

După ce au fost umplute ele se pot aranja pe platou şi se pot orna cu diverse ingrediente.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns