ITF Wiesbaden: Irina Begu, în sferturi după un meci de mare luptă

Spread the love

Irina Begu s-a calificat în sferturile turneului ITF W100 de la Wiesbaden, după ce a învins-o în trei seturi pe Simona Waltert (ocupanta locului 156 mondial).

>> Ana Bogdan, eliminată în optimi la WTA LleidaFavorită 6 a competiției din Germania, Begu (128 WTA) a avut nevoie de două ore și 55 de minute pentru a obține victoria în fața sportivei din Elveția, scor 4-6, 6-1, 7-6(2).

Ambele jucătoare au avut mari probleme la serviciu în setul decisiv (au fost în total opt break-uri, câte patru de fiecare parte), dar Irina s-a impus fără emoții în tiebreak.

Sportiva noastră va da în sferturi peste Katarina Zavatska (181 WTA), după ce ucraineanca a furnizat o surpriză învingând-o pe Anna Bondar (95 WTA / favorită 2), scor (3)6-7, 6-2, 7-5.

Aflat la a treia ediție, turneul ITF W100 de la Wiesbaden (Germania) are loc în perioada 29 aprilie – 5 mai.

Competiția se joacă pe zgură, pe tabloul principal au fost 32 de sportive, iar premiile sunt în valoare totală de $100.

000.

Precedentele ediții au fost câștigate de Danka Kovinic (2022) și Elina Avanesyan (2023).

Lasă un răspuns