Emil Boc, despre alunecarea de teren de pe strada Uliului: „Aştept expertiza finală. Am luat primele soluţii pentru a proteja oamenii”

Spread the love

  O porţiune din strada Uliului din municipiul Cluj-Napoca s-a surpat, vineri seară, 26 aprilie, din cauza unei alunecări de teren.

Primele crăpături au fost acoperite cu asfalt de muncitori.

Însă lucrarea a ţinut foarte puţin, iar situaţia s-a agravat.

  Primarul Emil Boc a declarat că se aşteaptă expertiza finală privind cauzele alunecării de teren de pe strada Uliului.

 „Pe Uliului este o alunecare de teren în dreptul imobilului de la numărul 90.

Acum se caută exact şi motivaţia alunecării de teren.

Se fac expertizele de către specialişti.

Acolo probabil vor fi soluţii mult mai complicate, având în vedere că toate dealurile Clujului au probleme.

Nu ştiu când va fi gata expertiza şi cum va arăta.

Expertul ne va da soluţia finală.

Probabil că va fi cu piloni foraţi, cum am făcut în Lombului, nu ştiu.

În Lombului am pus piloni foraţi de 16 metri adâncime”, a declarat Boc, la un post de radio local.

 „Noi am luat măsuri pentru a proteja oamenii.

Am creionat o sursă alternativă de deplasare, astfel încât oamenii să ajungă acasă, Am consolidat, atât cât se poate prin măsurile dispuse de expert, ceea ce este acolo.

Am avut prezenţa Poliţiei Locale non-stop acolo pentru a dirija oamenii şi a le arăta rutele alternative.

Am închis circulaţia pentru expertiză.

Prin Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă am dispus RADP-ului să impună măsuri, i-am mandatat pe cei de la Delgaz, de la Compania de Apă Someş să monitorizeze şi să vadă ce măsuri trebuie solicitate”, a mai precizat Primarul.

Până în acest moment, autoritățile precizează că locuințele de pe stradă nu ar fi în pericol, dar sunt în pericol reţelele subterane de utilităţi.

Clujenii care locuiesc în zonă riscă oricând să rămână fără apă şi gaze, pe lângă faptul că sunt izolaţi din punct de vedere rutier.

Singura cale de acces rămâne prin pădure, însă doar cu mașini de teren sau autospecialele de intervenţie.

 Instituția Prefectului Cluj a declarat stare de alertă în urma incidentului.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns