„Sezonierii” se numește evenimentul care va fi lansat curând în România.
Este o ilustrare, cum nu a mai fost niciodată realizată la noi în urma unei documentări atât de îndelungate, a vieții și efortului cotidian a milioanelor de români care muncesc în Diaspora.
Fie că o fac în serele din Spania, fermele din Germania sau terenurile din UK, ”pentru mulți dintre ei, migrația a fost salvarea din sărăcie, fără să fie cu adevărat o alegere”.
„Din ianuarie 2019 călătorim cu o autorulotă prin Europa ca să documentăm poveștile românilor din diaspora.
Până acum, am fost în 11 țări unde am fotografiat și am scris despre medici, muncitori în construcții, badante, cântăreți de operă, studenți, bucătari și mulți alți migranți care fac parte din cele 5,7 milioane de români plecați”, spune jurnalista Elena Stancu, într-un dialog cu HotNews.
ro.
Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, alături de muncitorii sezonieri români din Diaspora„Un capitol mare din proiectul nostru sunt sezonierii, muncitorii în agricultură din Spania, Germania și Anglia alături de care am petrecut mai multe săptămâni înregistrându-le viețile atunci când se duceau la lucru, când trăiau la barăci sau la caravane, când mâncau mici cu creveți în sudul Spaniei sau prăjeau cârnați de Pleșcoi, pe disc în Cobhan, UK, în zilele lor libere”, completează ziarista.
Duminica, Oana și Stelian gătesc un prânz bănățean cu supă cu tăieței și sarmale în camera lor de la ferma Höfler Gemüse, NürnbergDialogul are loc în avanpremiera expoziției ”Sezonierii”, care se va deschide pe 10 mai, vreme de o lună, la Muzeul Țăranului Român.
Elena Stancu și Cosmin Bumbuț vor fi la București, joi, pe 16 mai, ora 18, când are loc vernisajul.
Afișul vernisajului de la Muzeul ȚăranuluiDar 1 Mai, Ziua Muncii e probabil o zi potrivită pentru a discuta despre ce au văzut, ce au surprins și ce pot povesti cei doi ziariști despre experiența lor alături de Diaspora.
„Ceeea ce m-a impresionat în timp ce îi fotografiam pe muncitorii sezonieri a fost reziliența lor, capacitatea de a se adapta oricăror condiții de viață și de a găsi bucuria într-o fermă de căpșuni în Palos de la Frontera, Spania, mâncând mici și bând bere la umbră, în garajul pentru utilaje agricole”, spune Cosmin Bumbuț, cel care realizează imaginile în echipa Teleleu.
Cosmin Bumbuț fotografiază muncitorii români într-o fermă din Palos de la Frontera, Spania Foto: Elena Stancu„Poveștile lor de viață sunt de multe ori dramatice, pentru că locuiesc în condiții precare în ferme din vestul Europei, suferind de dorul copiilor pe care i-au lăsat în România în grija rudelor.
Pentru mulți dintre ei, migrația a fost salvarea din sărăcie, fără să fie cu adevărat o alegere.
Majoritatea românilor au plecat din țară din cauza șomajului și a sărăciei, iar plecarea în străinătate nu a fost o aventură, așa cum e pentru alți români din diaspora, ci o corvoadă”, descrie Elena Stancu peisajul uman pe care l-a întâlnit în ultima sa felie importantă de viață, an după an.
Elena Stancu împreună cu muncitorii români într-o fermă din Palos de la Frontera, Spania„Care este lucrul care v-a bucurat văzându-i și discutând cu acești oameni?”, îi întrebăm pe reporteri.
Bumbuț vorbește despre spiritul viu, despre glumele compatrioților.
„Autoironia lor e copleșitoare și cred că e cea care i-a salvat de sentimentele de vinovăție, pentru că lipsesc din viața copiilor lor, și de grija zilei de mâine, pentru că munca sezonieră în agricultură înseamnă nesiguranță”, povestește fotojurnalistul.
Muncitoare românce culeg căpșuni într-o seră din Palos de la Frontera, Spania.
Niciuna dintre femei nu se îndreaptă de spate până când lădițele de 10 kilograme nu s-au umplut.
Atunci femeile se ridică și le duc la camion, unde șeful de câmp le aranjează pe paleți.
Femeile se îndreaptă de spate de 15 ori într-o zi de lucru – în medie, o muncitoare culege 150 de kilograme de căpșuni într-o zi obișnuită.
„Atunci când am discutat cu politicieni și fermieri spanioli și germani, ei au invocat cetățenia europeană și dreptul la libera circulație: nu-i obligă nimeni să muncească în străinătate.
Dar adevărul e că sărăcia îți lasă prea puține opțiuni”, crede Elena Stancu.
„Și lucrul care v-a întristat?”, îi întrebăm.
Elena Stancu spune că „românii muncesc sezonier în agricultură în Spania, Anglia și Germania ca să poată trăi în România, o contradicție care ne-a izbit.
Modelul acesta economic e tolerat din anii 2000 de România, care e responsabilă pentru zecile de mii de copii care cresc fără părinți.
În fermele din Germania întâlnești comunități întregi de români – verișori, vecini, frați care s-au chemat unii pe alții, până când ferma germană pentru care lucrează a devenit o replică la scară mică a satului din care au plecat”.
Jurnalista Elena Stancu și Oana Stângu, muncitoare sezonieră, pe elevatorul din sera de ardei, Nürnberg, Germania „În timp ce îi fotografiam, muncitorii sezonieri au început să-mi arate pe telefon fotografii cu copiii lor, cu aniversările de la care au lipsit și cu casele pe care le construiesc în România.
«Aici e la ziua lui», «Aici e la noi în curte», «Aici i-a scos cumnată-mea la pizza», îmi spuneau și îmi arătau pe telefoane fețele zâmbitoare ale copiilor lor.
M-au copleșit aceste imagini, absența din propria lor viață și regretul că nu sunt lângă copiii lor să-i vadă cum cresc.
”, crede Cosmin Bumbuț.
Una dintre imaginile realizate de Cosmin este cu mâna unui bărbat care ține un telefon pe care se vede fotografia acestuia și a copilului.
”Băiatul lui tati”, scrie pe telefon.
Un muncitor român ne arată fotografia soției și a copilului său.
Ferma Höfler Gemüse, Nürnberg, Germania„Poți desena o hartă a localităților și a județelor din România în care nu se găsește de lucru și s-o suprapui peste harta localităților și landurilor din Germania unde se găsește de lucru în agricultură.
Harta cu localitățile din care au plecat muncitorii sezonieri e aceeași cu cea în care copiii au rămas singuri acasă.
E harta problemelor sociale din România care s-au mutat pe câmpurile din Germania, Spania și Anglia – abandonul școlar, mamele minore, sărăcia, șomajul”, conchide Elena Stancu.
„Munca este salvarea din sărăcie.
Două scene ni s-au părut reprezentative din punctul ăsta de vedere: într-o dimineață, în Spania, una dintre femeile care munceau la căpșuni nu a mers la muncă pentru că s-a simțit rău.
O colegă de-ale ei a spus: «Corina îi fu rău de dimineață și nu fu la lucru.
Pierdu 40 de euro».
A două scenă a fost în Anglia, unde muncitorii români au fost trimiși la caravane să se odihnească după 11 zile de muncă neîntreruptă pentru că ploua foarte rău.
Una dintre românce ne-a spus: «Pierdurăm suta de lire, mai bine ieșeam la muncă».
”, relatează jurnaliștii de la ”Teleleu” două dintre scenele care i-a impresionat.
Elena Stancu la cazări împreună cu muncitorii români într-o fermă de căpșuni din Palos de la Frontera, SpaniaEvenimentul care va începe în curând la București este, în același timp, un refuz al reducerii acestor compatrioți ”la rolul de victime”, după cum a spus, în declarațiile sale de prezentare a expoziției curatorului acesteia, antropologul Bogdan Iancu.
Iancu consideră că e important să cunoaștem fenomenul muncii în străinătate, iar imersia celor doi jurnaliști este unică.
În pandemie, muncitorii români din Diaspora au devenit subiectul unui eveniment extrem.
De la plus la minus.
”Mii de migranți au fost nevoiți să revină în țară.
Întâmpinați de autoritățile române ca potențiali agenți infectați, ei au fost preluați și carantinați în infrastructuri departe de localitățile de origine”, amintește Bogdan Iancu.
Muncitori sezonieri români pe platformele de cules mere la ferma Old Parsonage, Cobham, Anglia Foto: Cosmin Bumbuț”Câteva săptămâni mai târziu, sezonierii reveneau în centrul atenției, în condiții excepționale, în calitate de pionieri ai posibilității de a ieși din țară, chemați de guvernele țărilor Europei occidentale să gestioneze culturile de fructe și legume dependente de munca lor”.
”Să căutăm moduri colective de a înțelege și a ne apropia de rutinele muncitorilor sezonieri, ca parte dintr-o realitate care ne privește, pe fiecare dintre noi, în mod direct, prin diversitatea implicațiilor sale sociale”, susține antropologul.
Niculina, 57 de ani, și Angela, 54, iau prânzul pe platforma de cules mere.
Viața lor e împărțită între Spania, România și Anglia: din februarie până în mai locuiesc la module și culeg căpșuni în provincia Huelva din Spania, iar din septembrie până în noiembrie stau la caravane și culeg mere în Cobham, Anglia.
În lunile care rămân, sunt în România, alături de familiile lor.
Foto: Cosmin BumbuțSolarii cu căpșuni, Palos de la Frontera, Spaniafoto: Cosmin Bumbuț (teleleu.
eu)
