Stoltenberg, după vizita la Kiev: „Încrederea Ucrainei a fost afectată”. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

Spread the love

Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO „a suferit o lovitură” din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu agenția Reuters avută în timp ce părăsea Ucraina, luni seară, cu trenul, după o vizită de o zi la Kiev, relatează News.

ro.

Stoltenberg a declarat că astfel de eşecuri arată că a venit timpul să fie revizuită coordonarea ajutorului militar internaţional pentru Kiev.

„Avem nevoie de un cadru mai robust şi mai instituţionalizat pentru sprijinul nostru, pentru a asigura predictibilitate, pentru a asigura mai multă responsabilitate şi pentru a asigura împărţirea sarcinilor”, a spus secretarul general al alianţei militare transatlantice.

Ca exemplu de aliaţi NATO care nu au fost la înălţimea aşteptărilor, el a citat faptul că Congresul american a avut nevoie de şase luni pentru a adopta un pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina şi că ţările europene au livrat mult mai puţine muniţii de artilerie decât au promis.

Aceste neajunsuri au avut un impact major pe câmpul de luptă, deoarece Rusia a preluat iniţiativa, în timp ce forţele ucrainene, lipsite de muniţie, au fost forţate să treacă în defensivă.

„Bineînţeles, faptul că nu am livrat ceea ce am promis a afectat încrederea”, a declarat Stoltenberg după vizita la Kiev.

Dar, după o zi de discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu alţi oficiali de rang înalt, el spune că Ucraina încă mai crede în aliaţii săi şi că acum depinde de ei să se ţină de cuvânt.

Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, spune că o modalitate de a evita viitoarele lipsuri în ajutorul militar pentru Ucraina este de a acorda NATO un rol mai mare de coordonare şi de a elabora un plan multianual care să precizeze clar contribuţiile aşteptate de la fiecare aliat.

El a înaintat o astfel de propunere celor 32 de membri ai NATO şi a spus că ar trebui să fie susţinută de un angajament financiar important.

Diplomaţii spun că a fost lansată o propunere de 100 de miliarde de euro (107 miliarde de dolari) pentru o perioadă cinci ani.

„Acest lucru va face mai uşor de planificat.

Va fi clar ce se aşteaptă de la fiecare aliat să livreze”, a declarat Stoltenberg, aşezat la o masă mică în vagonul său de tren şi apăsând din când în când cu un pix pe un carneţel NATO pentru a-şi sublinia punctele de vedere.

„Iar NATO poate juca apoi un rol mai important în asigurarea faptului că aliaţii îndeplinesc efectiv ceea ce au anunţat”, a arătat el.

În prezent, sprijinul militar occidental pentru Ucraina este organizat ad-hoc de către Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei, condus de SUA, cunoscut şi sub numele de Grupul Ramstein.

Membrii NATO au dat undă verde la începutul acestei luni pentru ca planificatorii militari să lucreze la propunerea lui Stoltenberg, dar unele guverne şi-au exprimat rezervele.

Ungaria a declarat că se va opune oricărui demers care ar putea aduce NATO mai aproape de război, iar unii diplomaţi au pus la îndoială faptul că un angajament financiar suplimentar important este fezabil.

Dar Stoltenberg este de părere că o astfel de mişcare ar fi o investiţie bună în propria securitate a membrilor NATO.

El a spus că banii ar fi doar „mici părţi sau fracţiuni” din ceea ce Statele Unite şi aliaţii au cheltuit în Irak şi Afganistan.

„Acolo vorbim de trilioane şi în Ucraina vorbim de miliarde”, a spus el.

„Dar, de fapt, abordăm o provocare reală pentru securitatea noastră – o Rusie mai agresivă”, a subliniat şeful NATO.

Stoltenberg se confruntă, de asemenea, cu o provocare în a convinge Ucraina că o schimbare a coordonării conduse de NATO ar fi în interesul său.

Luni, la o conferinţă de presă cu Stoltenberg, Zelenski a lăudat grupul Ramstein şi a declarat că Ucraina vrea să se asigure că orice nou angajament financiar nu va lua bani de la ajutorul bilateral al membrilor NATO către Kiev.

_____

Lasă un răspuns