Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC și News.
ro.
Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup infracţional care a obţinut în mod fraudulos aproape un milion de euro în total prin această metodă de înşelăciune.
Arestările au avut loc în perioada februarie-aprilie, potrivit cotidianului El Pais.
Toţi au fost acuzaţi de fraudă, spălare de bani şi apartenenţă la o organizaţie criminală, a precizat ziarul.
Garda Civilă, una dintre forţele naţionale de poliţie din Spania, a declarat marţi că transferurile de bani obţinute de escroci de la victime au variat între 800 şi 55.
000 de euro.
Cel puţin 238 de victime au fost identificate numai în provincia Alicante, potrivit El Pais.
Arestările au fost efectuate în etape în Alicante, Barcelona, Girona, Madrid, Malaga şi Valencia.
Cele mai recente arestări au avut loc după ce, în ianuarie, Policia Nacional, cealaltă forţă naţională de poliţie din Spania, a anunţat că a arestat 59 de membri ai unei bande criminale care şi-a înşelat victimele cu peste 460.
000 de euro folosind aceeaşi metodă a „fiului cu probleme”.
În cea mai simplă formă a înşelăciunii, escrocii pretind că sunt o rudă care foloseşte un număr nou din cauza unei urgenţe şi cer victimei să le trimită bani.
Aceştia pretind adesea că telefonul lor a fost pierdut sau deteriorat şi că nu mai au acces la bancă.
O versiune mai complexă presupune ca escrocul să păcălească o persoană să îi dea codul de autentificare cu doi factori pentru contul său.
Acesta se poate da drept o persoană de contact şi poate pretinde că a trimis din greşeală solicitarea codului pe telefonul persoanei respective.
Odată ce au acces la contul persoanei respective, pot contacta rude şi prieteni pentru a le cere bani.
Echivalentul a peste 65.
000 de lire sterline au fost pierdute din cauza unor mesaje WhatsApp false de tip „membru de familie”, notează BBC.
Rezidenţii din Marea Britanie au căzut, de asemenea, pradă înşelăciunii.
În noiembrie, poliţia din Nottinghamshire a emis un avertisment după ce a înregistrat un „vârf” în ceea ce priveşte rapoartele despre infractori care încearcă să obţină controlul conturilor WhatsApp pentru a-şi viza contactele.
Action Fraud – un centru britanic de raportare a fraudelor – a declarat că a primit 1.
235 de sesizări despre infractori care s-au dat pe WhatsApp drept persoane dragi aflate în nevoie, între 3 februarie şi 21 iunie 2022.
Este aproximativ aceeaşi perioadă în care escrocheria a început să apară în Spania – ajungând la o pierdere financiară totală de 1,5 milioane de lire sterline.
Nu se ştie însă dacă escrocheriile din Spania şi din Marea Britanie sunt legate între ele.