Zboruri anulate pe un aeroport din Estonia din cauza problemelor la GPS. Estonienii dau vina pe ruşi

Spread the love

Zboruri anulate pe un aeroport din Estonia din cauza problemelor la GPS.

Estonienii dau vina pe ruşi Compania aeriană Finnair a anunţat că întrerupe zborurile către Tartu, în estul Estoniei.

Măsura se va aplica în luna mai şi a fost impusă din cauza perturbărilor GPS din zonă.

„Finnair îşi va suspenda zborurile zilnice către Tartu, Estonia, în perioada 29 aprilie – 31 mai, astfel încât o soluţie alternativă de abordare care nu necesită semnal GPS să poată fi pusă în aplicare pe aeroportul din Tartu”, a transmis compania finlandeză, potrivit Sky News.

Vezi mai multe articole din categoria externe Săptămâna trecută, Finnair a deviat două zboruri către Helsinki, după ce interferenţa GPS a împiedicat apropierea de aeroportul din Tartu.

Reprezentanţii companiei spun că nu ştiu de unde provine interferenţa.

Autorităţile de la Tallinn, însă, dau vina pe ruşi.

„Este un fapt că Rusia afectează dispozitivele GPS din spaţiul aerian al regiunii noastre”, a declarat ministrul de externe al Estoniei prin intermediul unui purtător de cuvânt.

Margus Tsahkna a mai anunţat că Estonia va ridica problema interferenţei GPS la nivelul UE şi NATO.

Lasă un răspuns