Impactul pe care îl are activitatea de pe rețelele de Social Media dedicate mediului de lucru profesional, cum este, de exemplu, LinkedIn, se reflectă invariabil în ceea ce denumim „personal branding”.
În continuare, acesta poate avea un corespondent ce este atașat portofoliului online de către unii candidați, sub forma unei scurte prezentări, mai ales în cazul freelancerilor.
Însă, majoritatea persoanelor în căutarea unui loc de muncă se întreabă ce să scriu despre mine în CV și unde anume poate fi inclus acest rezumat.
Mai mult, acest intro este cu atât mai relevant cu cât piața muncii este într-o continuă evoluție, iar reorientarea în carieră un subiect tot mai adesea dezbătut, mai ales după o anumită vârstă sau chiar și mai devreme, după încheierea concediului maternal.
Deși ai crede că este îndeajuns să faci o trecere în revistă a unităților de învățământ absolvite, a activităților curriculare la care ai participat și a rolurilor din companiile în care ai lucrat, este vorba de mai mult decât atât.
Pentru a convinge un potențial angajator că vei aduce un suflu nou în echipă, este important să ai o scurtă recapitulare a modului în care toate cele enumerate anterior te-au format.
Astfel, în secțiunea „Despre mine” a modelului de CV pe care îl redactezi ar trebui să existe un echilibru între personalitatea ta și industria sau profesia cu care te identifici sau pe care o vizezi.
Toate aspectele pe care specialiștii din HR recomandă să le bifezi, le regăsești descrise mai amplu în rândurile următoare.
Cum abordezi secțiunea „Despre mine” din CV?Deseori pare dificil să povestești despre tine ca persoană într-un context profesional.
Este important de știut, însă, că recrutorii vor aprecia această introducere ce conturează partea ta umană, dincolo de aptitudini.
Ei sunt aceia care lansează o primă discuție și te introduc în următoarele etape din procesul de recrutare.
Iată câteva sfaturi de care să ții cont și prin care poți rezolva dilema ce să scriu despre mine în CV:Odată la câteva luni, oferă-ți timp pentru revizuirea CV-ului, prilej cu care îți evaluezi atât creșterea profesională, cât și modul în care te-ai dezvoltat din punct de vedere personal.
Este esențial să vezi, totodată, dacă activitatea ta din prezent încă îți aduce bucurie, validare și potențial de creștere.
Ai în vedere că recrutorii au experiență în a identifica descrierile pompoase care tind să vândă un candidat mediocru, așa că cel mai bine este să nu pierzi esențialul sau să te prezinți într-un mod neconform cu realitatea.
De ce spunem asta? Potrivit unui studiu realizat de Societatea pentru Managementul Resurselor Umane (SHRM), 92% dintre angajatori verifică trecutul profesional al candidaților, deoarece descoperă frecvent neconcordanțe în CV-urile aplicanților.
Prin urmare, scenariul ideal prin care poți să scoți la iveală tot ce ai tu mai bun și care să atragă atenția angajatorului dorit este chiar momentul în care te gândești ce să scriu despre mine în CV.
Alege-ți cuvintele care te descriu cel mai bine, într-un mod autentic, și pune-le în acord cu obiectivele profesionale în nu mai mult de câteva rânduri.
Ai toate șansele ca CV-ul tău să rămână mai mult de câteva secunde în atenția recrutorilor!Articol susținut de cvapp.
ro