În jur de 30 de ucraineni au murit încercând să treacă ilegal graniţele Ucrainei şi să evite lupta în războiul împotriva Rusiei care a început în 2022, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului de frontieră ucrainean pentru agenţia de presă Ukrinform.
Dintre aceştia, 24 au murit încercând să ajungă în România traversând râul Tisa, relatează Reuters și News.
ro.
„Unii şi-au pierdut viaţa în timp ce încercau să traverseze un râu de munte sau să traverseze munţii”, a declarat Andrii Demcenko, potrivit unei ştiri a Ukrinform, transmisă luni seara.
„În total, de când a început invazia la scară largă, aproximativ 30 de persoane au murit încercând să treacă ilegal frontiera”, a precizat oficialul.
Cu unele excepţii, bărbaţii ucraineni cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani nu au voie să părăsească ţara, deoarece ar putea fi mobilizaţi pentru a lupta, conform legii marţiale din Ucraina.
Luni, Serviciul Gărzii de Stat a Frontierei a afirmat într-o postare pe reţelele sociale că 24 de bărbaţi au murit în timp ce încercau să treacă râul Tisa, la graniţa Ucrainei cu România.
Demcenko a mai spus că, de la începutul războiului, poliţiştii de frontieră au descoperit aproximativ 450 de grupuri criminale care au încercat să treacă ilegal frontiera.
„Tentativele de trecere ilegală a frontierei au loc în fiecare zi”, spune Demcenko.
„Cele mai multe dintre aceste încercări au loc în afara punctelor de control de la graniţa cu Republica Moldova şi România.
Cel mai mare număr cu documente false este înregistrat la graniţa cu Polonia”, a precizat oficialul.
La începutul lunii aprilie, Demcenko a declarat pentru televiziunea de stat ucraineană că, în medie, 10 bărbaţi sunt prinşi în fiecare zi încercând să părăsească ilegal Ucraina.
Săptămâna trecută, Ucraina a suspendat serviciile consulare pentru cetăţenii de sex masculin de vârstă militară până la 18 mai, criticând ucrainenii din străinătate care, potrivit Kievului, se aşteaptă să primească ajutor din partea statului fără să îl ajute să lupte pentru supravieţuire în războiul împotriva Rusiei.
În noiembrie, BBC afirma, într-un raport bazat pe date referitoare la trecerile ilegale de frontieră din România, Republica Moldova, Polonia, Ungaria şi Slovacia, că aproape 20.
000 de bărbaţi au fugit din Ucraina de la începutul războiului pentru a evita să fie recrutaţi.