„Omenirea la răscruce”: Austria organizează o conferință pe tema armelor inteligente

Spread the love

O conferinţă internaţională intitulată „Omenirea la răscruce: sisteme de arme autonome şi provocarea reglementării” începe luni la Viena, informează agenția dpa, citată de Agerpres.

Ministerul de Externe austriac a trimis invitaţii la conferinţă după ce negocierile la nivel de experţi purtate sub egida ONU la Geneva în ultimii zece ani au eşuat să conducă la discuţii la nivel diplomatic.

La conferinţă, care va dura două zile, sunt aşteptate să participe în jur de 130 de state, precum şi ONU, ONG-uri şi institute de cercetare.

Sisteme de arme care îşi selectează şi lovesc în mod independent ţintele folosind inteligenţa artificială (IA) se vor afla în centrul atenţiei, mai ales având în vedere conflictele în desfăşurare în Fâşia Gaza şi Ucraina.

Forţele armate israeliene afirmă că utilizează un sistem bazat pe IA pentru a selecta ţinte cu mare rapiditate.

La rândul său, Ucraina desfăşoară drone care pot găsi ţinte cu ajutorul AI chiar şi atunci când sunt supuse bruiajului electronic rusesc, potrivit unor relatări din media şi unor informaţii din cercuri diplomatice.

Aceste dezvoltări tehnologice conduc la armamente tot mai autonome, cu implicare umană redusă.

Conferinţa de la Viena va lua în discuţie necesitatea extinderii controlului uman.

Utilizarea AI de către terorişti şi pericolele unei curse a armamentelor AI se vor afla de asemenea pe agendă.

Conferinţa va pregăti un raport către secretarul general al ONU, Antonio Guterres, pentru următoarea Adunare Generală a Naţiunilor Unite.

Prima conferință internațională privind utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale în sfera militară, care a vizat în special menținerea oamenilor implicați în procesul de luare a deciziilor, a avut loc în februarie 2023 în Olanda.

În noiembrie anul trecut China, SUA, UE şi alte circa 20 de ţări au semnat în Marea Britanie o primă declarație privind dezvoltarea sistemelor A.

I.

în siguranță în contextul dezvoltării rapide a acestei tehnologii care ridică tot mai multe semne de îngrijorare.

„Declaraţia de la Bletchley” vizează însă dezvoltarea în siguranță a sistemelor A.

I.

în general, nu doar a celor cu aplicații militare.

Lasă un răspuns