De ce a fost anulată licitația pentru centura metropolitană. Emil Boc: „Firma a depus o ofertă cu 30% mai mare”.

Spread the love

  Potrivit explicației oferite de edilul Clujului, Emil Boc, în ședința extraordinară de Consiliu local de luni, singura ofertă care a fost depusă pentru realizarea tronsonului 2 al centurii metropolitane a avut valori mai mari decât cele estimate pentru acest proiect.

În același timp, asocierea condusă de Con-A Operations are la dispoziție 10 zile sa conteste decizia autorităților clujene.

„Singurul ofertant nu a putut merge mai departe pentru că oferta este neconformă și a fost declarată inadmisibilă.

S-a ajuns aici pentru că orice ofertă trebuie să se încadreze în valoarea estimată.

Legea dă posibilitatea, în mod ecxcepțional, ca valoarea maximă să fie majorată cu 15%.

Aceasta, dacă toți ofertanții au depășit valoarea cu maximum 15%”, a explicat primarul Emil Boc.

Valoarea proiectului centurii metropolitane a fost majorată deja, tocmai pentru a permite continuarea procedurilor de licitație.

Agenția Națională de Achiziții Publice nu a avizat creșterea costurilor cu 30% a proiectului centurii metropolitane.

 „Primăria nu a avut legal o altă soluție.

Am analizat în detaliu și nu putem trece peste avizul Agenției Naționale de Achiziții Publice.

De aceea am declarat neconformă această oferă”, a mai explicat primarul Emil Boc.

 Potrivit procedurii legale, Asocierea CON-A Operations, Dimex 2000, Concelex, Hydrostroy și Automagistral Pivden poate depune contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în termen de 10 zile calendaristice de la comunicarea rezultatului procedurii (până în 9 mai 2024).

 Dacă nu se depune contestație sau contestația este respinsă, se reia imediat procedura de licitație.

În cazul în care Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor dă câștig de cauză Asocierii CON-A Operations, Dimex 2000, Concelex, Hydrostroy și Automagistral Pivden, atunci se poate trece la încheierea contractului și la demararea lucrărilor.

Proiectul centurii metropolitane Cluj a fost licitat în două etape.

Valoarea totală a investiției ajunge la 8,6 miliarde de lei cu TVA.

Faza 1 va presupune costuri de 6,1 miliarde de lei, iar Faza II – 2,5 miliarde de lei.

Durata de execuție a lucrărilor pentru fiecare fază a proiectului este de 4 ani, iar termenul total al lucrărilor este estimat la 8 ani.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns