Comandantul-şef al armatei ucrainene Oleksandr Sîrski a declarat că situaţia de pe linia frontului s-a înrăutăţit în urma multiplelor atacuri ruseşti, scrie BBC.
Situaţia de pe linia frontului s-a înrăutăţit, afirmă şeful armatei ucrainene „Situaţia de pe front s-a înrăutăţit”, a declarat duminică generalul Sîrski într-o postare pe Telegram.
El a confirmat că forţele ucrainene s-au retras de pe unele dintre poziţiile lor dintr-o zonă din Doneţk care făceau parte dintr-o linie defensivă, stabilită după ce Rusia a capturat Avdiivka în februarie.
O mare parte din lupte au avut loc în jurul Chasiv Yar, un bastion controlat de Kiev, la care Rusia a încercat să ajungă după ce a cucerit Avdiivka.
Vezi mai multe articole din categoria externe Noi linii de apărare au fost ridicate mai la vest, în unele zone, generalul recunoscând pierderea de teritoriu în faţa ruşilor.
Moscova şi-a asigurat „succese tactice în unele sectoare”, a declarat el.
Duminică, Ministerul rus al Apărării a anunţat că trupele sale au capturat satul Novobakhmutivka, la aproximativ 10 km la nord de Avdiivka.
Săptămâna trecută, SUA au convenit asupra unui pachet de ajutor militar de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina.
Însă noile arme americane nu au ajuns încă pe linia frontului, unde trupele ucrainene se luptă de luni de zile cu un deficit de muniţie, de trupe şi de apărare aeriană, notează BBC.