Coreeni vin cu bateria care se încarcă în câteva secunde / Tetris a inspirat o descoperire în industria nucleară / Al Pacino va juca un rol inedit

Spread the love

Cercetătorii sud-coreeni au prezentat un model de baterie care se încarcă în câteva secunde, cei din Statele Unite s-au inspirat din jocul „Tetris” pentru o nouă descoperire în domeniul nuclear, în timp ce Al Pacino va juca într-un rol inedit într-un nou film.

În rubrica Nerd Alert de weekendul acesta poți citi de asemenea despre noul „robocâine” scos la vânzare în SUA și viitorul joc video „Chornobyl Liquidators”.

Bateriile care se încarcă rapid nu mai sunt ceva tocmai inedit de câțiva ani, dar cercetătorii din Coreea de Sud tocmai au prezentat una care e cu câteva magnitudini de randament peste tot ce e în momentul de față nu doar disponibil pe piață, ci și în faza de post-cercetare în vederea comercializării: o baterie „hibrid” de cu ioni de sodiu care poate fi încărcată în doar câteva secunde.

Spre deosebire de „bateria-minune” anunțată de ceva firmă obscură din China în ianuarie, noul anunț a venit din partea Institutului de Știință și Tehnologii Avansate (KAIST) din Daejeon, una dintre cele mai prestigioase universități din Coreea de Sud.

În plus, invenția a fost anunțată într-un studiu evaluat inter pares publicat în revista Energy Storage Materials.

Deci nu e ceva vrăjeală, mai pe românește.

Evident, cercetătorii sud-coreeni au venit cu câteva inovații pentru a dezvolta bateria iar titlul pe care l-au dat studiului în care au prezentat-o îți face să îți stea mintea în loc: „Low-crystallinity conductive multivalence iron sulfide-embedded S-doped anode and high-surface area O-doped cathode of 3D porous N-rich graphitic carbon frameworks for high-performance sodium-ion hybrid energy storages”.

Ideea foarte, foarte pe scurt e că ei au integrat materiale anodice, folosite de regulă în baterii, cu catozi pentru supercondensatori într-o formulă care a obținut atât capacități de stocare ridicate, cât și rate de încărcare ultra-rapide.

Printre altele, cercetătorii sud-coreeni spun că celulele de încărcare ale bateriei pot ajunge la o densitate energetică de 247 Wh/kg și o putere specifică de 34,748 W/kg.

Cei curioși de detaliile tehnice ale bateriei pot citi mai multe pe Interesting Engineering sau Tech Xplore.

Mai amintesc totuși că în natură sodiul e de vreo 1.

000 de ori mai abundent decât litiul, așa că e destul de evident un alt atu al inovației sud-coreene.

Cum e însă de regulă cazul în situații de genul, oamenii de știință nu se hazardează să estimeze în cât timp ar putea ajunge invenția lor pe piață.

Sodium-ion battery could charge in several seconds: Researchers at the Korea Advanced Institute of Science and Technology (KAIST) have identified a high-energy, high-power hybrid sodium-ion battery capable… https://t.

co/x2EuLUeLC3 #DistributedStorage #EnergyStorage #Technology pic.

twitter.

com/pIRxNLEHsCNu exageram când ziceam că îți stă mintea în loc la explicațiile tehniceEvident, bateria dezvoltată de cercetătorii sud-coreeni poate avea numeroase aplicații, un lucru pe care îl subliniază de altfel chiar ei într-un comunicat de presă publicat separat de studiu.

În Statele Unite una dintre ele ar putea fi alimentarea lui „The Thermonator”, primul câine robotic din lume armat cu un aruncător de flăcări și unul de ultimă generație, potrivit companiei Throwflame, care l-a dezvoltat.

După cum arată Ars Technica, „robocâinele” scos la vânzare de această companie cu sediul în orașul Cleveland este legal de cumpărat în 48 din cele 50 de state ale SUA.

Aruncătorul de flăcări montat pe spatele său are o rază de acțiune de aproximativ 9 metri și folosește napalm drept muniție.

Robotul folosește o baterie cu o autonomie de o oră și poate fi controlat prin Wi-Fi sau Bluetooth.

El este dotat de asemenea cu un senzor LIDAR pentru cartografierea și evidarea obstacolelor, un laser pentru fixarea țintelor și o cameră FPV.

Throwflame afirmă că el poate fi folosit pentru „prevenirea și controlarea incendiilor de vegetație”, „management agricol”, „conservare ecologică”, „înlăturarea zăpezii și a gheții”, dar și pentru „distracție și efecte speciale”.

„The Thermonator” poate fi vândut la liber în Statele Unite întrucât aruncătoarele de flăcări sunt reglementate în doar două state americane.

Maryland este singurul stat în care ele sunt interzise, în timp ce California cere obținerea unui permis în cazul în care aruncătorul de flăcări are o rază de acțiune mai mare de 3 metri.

Unele orașe cer la nivel local obținerea unei autorizații de la pompieri.

Tot în SUA, cercetătorii de la MIT și Laboratorul Național Lawrence Berkely (LBNL) au prezentat un model pentru proiectarea unor sisteme foarte simple de senzori care pot depista direcția din care vine o sursă de radiație, arătând de asemenea că prin mutarea senzorilor pentru pentru a fi luate mai multe măsurători poate fi identificat inclusiv locul din care provine radiația.

De ce e asta interesant?Fiindcă în prezent radiațiile sunt depistate de regulă folosind materiale semiconductoare, precum telura de cadmiu și zinc, care produc un răspuns electric când sunt lovite de radiații de înaltă energie, cum ar fi de exemplu radiațiile gamma.

Dar fiindcă radiațiile trec atât de ușor prin vasta majoritate a materialelor, este dificil să stabilești direcția din care vine semnalul.

Edificator în acest sens e că acele contoare Geiger pe care le știe toată lumea din filme și seriale doar clicăie în prezența radiațiilor.

Pentru a depista sursa de radiații trebuie să te apropii de ea, caz în care sunetul devine mai puternic, dar și crește pericolul pentru ingineri sau salvatori.

Pentru a depăși acest neajuns centralele nucleare folosesc în prezent sisteme complexe (și scumpe) de senzori.

Aceste sisteme, ce necesită în general cel puțin 100 de senzori (numiți și pixeli) aranjați într-o matrice de 10 pe 10, folosesc un algoritm pentru a interpreta diferitele măsurători și semnale primite de la fiecare senzor în parte.

În plus, e nevoie de mai multe de astfel de sisteme folosite alături de un suprasistem numit „mască” pentru a obține rezultate relevante privind direcția din care vin radiațiile.

Însă cercetătorii de la MIT și LBNL au descoperit că rezultate apropiate ca precizie pot fi obținute folosind doar patru pixeli aranjați în formele „tetromino” cunoscute din jocul Tetris.

Abordarea a fost inspirată „la modul propriu de Tetris”, afirmă Magda Li, profesoară la MIT și coautoare a studiului.

Cercetătorii au descoperit că forma din Tetris ce seamănă cu un „S” răsturnat dă cele mai bune rezultate.

Așezarea sistemelor de detecție în forme asemănătoare cu „J” și „T” au oferit rezultate bune și ele, în timp ce pătratul a fost mai puțin potrivit, potrivit cercetătorilor citați de SciTechDaily.

Cheia o reprezintă reconstruirea computerizată a unghiurilor din care sosesc undele de radiații, pe baza timpilor de detecție a fiecărui senzor și a intensității relative a semnalului.

Poate fi jucat și pe smartphone, în caz că ți-am făcut poftă de un joc (FOTO: Shutterstock)Și apropo de chestii legate de radiații, un nou joc video de simulare numit Chornobyl Liquidators vrea să exploreze istoria într-un mod pe care studioul polonez Live Motion Games și Frozen Way, compania care publică jocul, îl descriu drept „o comemorare a dezastrului [de la Cernobîl] și a victimelor sale”.

După cum sugerează titlul, jocul îi va pune pe gameri în ipostaza „lichidatorilor” chemați la locul dezastrului.

După cum vor ști desigur cei care au văzut miniseria extrem de populară „Cernobîl” lansată de HBO în 2019, aceștia au fost pompierii, soldații și salvatorii chemați să gestioneze repercusiunile dezastrului nuclear din 1986.

Potrivit dezvoltatorilor noului joc ce urmează să fie lansat pe 6 iunie, el a fost creat pe baza documentelor istorice din Ucraina pentru a crea o experiență cât mai autentică.

„În această producție nu vă veți confrunta cu creaturi mutante sau alte anomalii provocate de radiații.

În schimb, veți trece prin consecințele reale ale eșuării reactorului de la centrala nucleară Cernobîl”, notează Live Motion Games în descrierea oficială a jocului.

Referința la creaturile mutante mi se pare o „împunsătură” nu tocmai discretă în direcția popularei francize de jocuri video „S.

T.

A.

L.

K.

E.

R.

”.

Chornobyl Liquidators promite de asemenea să ofere o poveste „matură și emoționantă” care încorporează dileme morale și un sistem de stres care va face mai dificilă completarea unor misiuni și în ultimă instanță poate provoca un atac de cord personajelor în pielea căruia intră jucătorul.

Iar, în funcție de deciziile luate, gamerii vor putea ajunge la două finaluri diferite ale jocului, potrivit IGN.

Ajuns la vârsta de 84 de ani, cariera legendarului actor american nu are nevoie de niciun fel de prezentare.

Însă el urmează să joace în curând într-un rol pe care nu l-a mai încercat până acum, din câte pot să îmi dau seama: cel al unui preot.

În acest sens el va face echipă cu producătorul american David Midell (NightLights, The Killing of Kenneth Chamberlain).

Filmul care urmează să se numească The Ritual va marca o premieră și pentru Midell, urmând să fie debutul său în scaunul de regizor.

Drepturile pentru lungmetraj au fost cumpărate de studioul independent XYZ Films, care intenționează să îl lanseze anul viitor după ce îl va prezenta întâi la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, potrivit revistei Variety.

Potrivit descrierii oficiale, filmul se va baza pe o poveste reală și se va învârti în jurul a doi preoți – unul care își pune sub semnul întrebării credința și unul care se confruntă cu un trecut marcat de probleme.

Acesta va fi jucat de Al Pacino în timp ce primul preot va fi interpretat de actorul britanic Dan Stevens, cunoscut din filme ca Night at the Museum: Secret of the Tomb, Marshall sau Beauty and the Beast (varianta din 2017).

Povestea reală pe care se va baza lungmetrajul va fi cea a Emmei Schmidt, probabil cel mai cunoscut (cel mai documentat e cu siguranță) caz de pretinsă posesie demonică din istoria Statelor Unite.

Având în vedere titlul și povestea pe care se bazează, e destul de sigur că va fi unul de tip „Exorcistul”, deși deocamdată nu e clar dacă va fi unul horror sau mai degrabă un film de dramă.

Până când vom afla mai multe despre The Ritual, aș aminti că pentru Al Pacino rolul va fi inedit și dintr-un alt punct de vedere.

El va juca acum un preot într-un film despre o posesiune demonică după ce în 1997 l-a jucat tocmai pe diavol în The Devil’s Advocate, lungmetraj în care a jucat alături de Charlize Theron și un Keanu Reeves aflat mai pe la începutul carierei.

Sper că ți-a plăcut ediția de duminica aceasta a rubricii Nerd Alert, mai axată pe Tech și Science decât de obicei.

În caz că ești curios să o citești și pe cea de weekendul trecut, o poți găsi aici:

Lasă un răspuns