În vârstă de numai 13 ani și jumătate, clujeanca Patricia Irimieș a ales să joace atât la categoria U14, cât și la categoria U15 a turneului internațional Ten-Pro Global Junior Tour, desfășurat în Antalya.
A trecut în fața unor jucătoare din Turcia, Kazahstan, Irlanda, Spania, Italia, Lituania, Ucraina și Rusia și a ajuns în finala turneului, unde a pierdut în trei seturi în fața unei jucătoare din Kazahstan.
Pentru că a ales să joace la două categorii de vârstă – U14 și U15 –, fiecare cu tablouri de câte 32 de jucătoare ale turneului din Antalya, la care au participat peste 200 de jucători din 44 de țări, Patricia Irimieș a trebuit să joace câte două meciuri pe zi și să se adapteze rapid condițiilor de joc outdoor, turneele din țara noastră fiind organizate încă în sistem indoor.
„N-a fost deloc un turneu usor.
Au fost multe jucătoare foarte bune, cu stiluri de joc extrem de diferite, în general în funcția de țara din care vin, foarte dornice să câștige, mai ales că jucătorii cu cel mai bun clasament la final de an primesc o bursă de o săptămână la Academia Nadal din Spania.
Eu nu mi-am propus neapărat să câștig, deși mi-am dorit, normal.
Cred că orice jucător care participă la un turneu merge acolo cu gândul de a câștiga cât mai multe meciuri și chiar turneul.
Dar mă bucur că am jucat finala mare la 14 ani și finala mică la 15 ani, mai ales că nu am avut timp de acomodare.
Noi ne antrenăm încă în balon, iar în Turcia am jucat în aer liber”, spune tenismena clujeană Patricia Irimieș.
În competițiile interne, tenismena clujeană Patricia Irimieș, în vârstă de 13 ani și jumătate, a urcat pe locul 88 la categoria U16 și spune că va continua să se concentreze pe această categorie, deși șansele de victorie sunt mai mici decât la categoria ei de vârstă, U14.
„Vreau să cresc și pentru aceasta e nevoie să joc cu jucătoare mai puternice decât mine.
În Transilvania sunt destul de puține turnee, iar în timpul școlii libertatea mea de mișcare e mai mică, așa că mă voi concentra pe turneele U16 din zona noastră, iar când acestea nu există, voi merge, normal, și la cele de categorie U14.
Nu visez la naționalele U14, pentru că știu că mai am mult de progresat și pentru ele e nevoie de mult mai multe ore de antrenament zilnic, iar eu îmi doresc să continuu să am rezultate bune la școală”, afirmă Patricia.
Până în prezent, Patricia Irimieș, legitimată la CS Napoca Tenis Club din Cluj, a câștigat două turnee de categorie U16, jucând finale sau semifinale la celelalte la care a participat.
„Încerc să nu mă gândesc încă la clasament, deși e foarte greu, mai ales după ce am obținut câteva victorii.
Mă gândesc doar că mai am foarte mult de muncit, că mai am timp să progresez și să ajung acolo unde îmi doresc.
Școala rămâne pentru mine pe primul plan, olimpiadele au trecut, dar în luna mai voi susține examenul Cambridge, iar din toamnă intru în clasa a VIII-a, deci voi avea foarte mult de învățat.
Evident, voi continua să mă antrenez zilnic”, a mai declarat sportiva Patricia Irimieș, elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Cluj-Napoca.
Pentru Patricia Irimieș, turneul din Antalya a venit după o perioadă extrem de încărcată la școală, unde are doar medii de 10 si rezultate foarte bune la olimpiadele școlare.
„Lunile februarie și martie au fost foarte pline la școală.
Am avut mult de învățat, iar în martie nu am participat la niciun turneu, nici în țară, nici în străinătate, pentru că am mers la olimpiade.
Profesorii știu că fac sport de performanță, știu că e greu, sunt alături de mine și le mulțumesc, dar eu încerc să nu mă las și să țin constant pasul cu cerințele școlii”, spune Patricia Irimieș.
Elevă a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Cluj-Napoca, Patricia Irimieș a obținut performanțe excepționale la învățătură: premiul II la faza județeană a olimpiadei de Educație socială, mențiune la faza județeană a olimpiadei de Limba și Literatura Română, precum și mențiune la faza județeană a olimpiadei de Limba Latină, și rezultate foarte bune la etapele județene ale olimpiadelor de Limba engleza, Matematică și Lectura ca abilitate de viață (OLAV).
Sportiva clujeană Patricia Irimieș a încheiat anul 2023 cu un titlu obținut în circuitul USTA (United States Tennis Association) după ce a cucerit trofeul categoriei feminine U14 a turneului Limitless One Set Showdown organizat în Arizona, în timp ce fratele ei, Vlad, a câștigat categoria dedicată băieților U12 a aceleiași competiții.
Patricia este urmată îndeaproape de fratele ei mai mic, Vlad Irimieș (11 ani), legitimat la CS Napoca Tenis Club.
Vlad se situează pe locul 88 în clasamentul național al categoriei de vârstă 12 ani, categorie la care va juca oficial în următorii 2 ani.
La turneul internațional din această lună, din Antalya, Vlad s-a situat pe locul 13 la categoria de vârstă U12.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro