Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină.
Potrivit DIICOT, pe 26 aprilie, procurorii din Iași au dispus reținerea unui inculpat (recent eliberat din penitenciar), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
„Măsura a fost luată după ce, în aceeași zi, acesta a fost prins în flagrant în timp ce deținea și transporta, ascunsă în îmbrăcăminte, cantitatea de aproximativ 7 grame heroină destinată comercializării ( care putea fi porționată în cel puțin 220 de doze de 0,03 grame ,prețul de vânzare fiind de 100 lei/doză)”, arată comunicatul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
„Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Iași și al jandarmilor din cadrul IJJ Iași.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai indică sursa citată.