RTPR, unul dintre cei mai importanți consultanți juridici din România, a primit premiul „Firma de avocatură a anului în România” la gala Chambers Europe Awards 2024.
Sărbătorind 20 de ani la vârful profesiei juridice în România, premiul recunoaște realizările RTPR pe piața locală în ultimul an, precum și angajamentul său pentru excelență în serviciile oferite clienților.
Premiul, decernat ieri seară, 25 aprilie, în cadrul unui eveniment de gală la Paris, celebrează evoluția strategică și activitatea RTPR și evidențiază rolul său major în unele dintre cele mai importante tranzacții din România.
„Suntem foarte onorați să primim o astfel de recunoaștere, care are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate.
Acest premiu este o dovadă a angajamentului nostru pentru excelență, implicare și rezultate remarcabile la nivelul tuturor ariilor de practică majore în care activăm”, a declarat Costin Tărăcilă, Managing Partner RTPR.
Distincția reflectă performanța constantă a RTPR la vârful consultanței juridice, remarcată în special pentru experiența vastă și gestionarea celor mai sofisticate și complexe tranzacții din România și din regiune.
„Fiecare mandat pe care îl gestionăm, fiecare tranzacție pe care o încheiem cu succes – toate sunt marcate de ethosul excelenței.
Acest premiu din partea Chambers Europe nu este doar o recunoaștere pentru RTPR, ci și pentru clienții noștri și a complexității proiectelor pe care ni le încredințează.
Mai mult, premiul este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri.
Dedicarea, contribuția și talentul fiecăruia dintre avocații noștri sunt reflectate în acest succes comun”, a încheiat Tărăcilă.
Chambers & Partners este una dintre cele mai importante publicații independente în domeniul juridic.
În fiecare an ghidul juridic internațional realizează analize amănunțite și clasamente ale celor mai bune firme de avocatură și avocați din peste 200 de jurisdicții din întreaga lume.
Întregul proces se bazează pe cercetarea în detaliu a pieței, firmelor, tranzacțiilor și echipelor de avocați, și include feedback-ul primit în urma unor interviuri cu clienții, dar și competitorii, asigurând astfel o evaluare exhaustivă și obiectivă a firmelor analizate.
Premiile recunosc realizările din ultimele 12 luni ale firmelor de avocatură naționale și internaționale din Europa pe baza cercetărilor pentru ediția recentă a Chambers Europe, în care clienții RTPR le apreciază „abordarea față de situațiile provocatoare și capacitatea de a privi o situație din diferite unghiuri, precum și modul de gândire orientat spre rezolvarea problemelor”.
Un alt client a punctat: „Echipa a demonstrat ceea ce ne-am aștepta de la o firmă de avocatură de top: creativitate, determinare și ingeniozitate”.
Printre cele mai semnificative mandate în care RTPR a acordat consultanță în perioada analizată de Chambers se numără:RTPR este una dintre cele mai experimentate și apreciate firme de avocatură din România.
Echipa are o experiență greu de egalat în diferite arii de drept, fiind constant implicată în cele mai mari și mai sofisticate tranzacții din România și din regiune.
Calitatea echipei și a serviciilor furnizate este recunoscută din nou în ultima ediție a ghidului juridic Chambers Europe publicată luna trecută, unde firma de avocatură este inclusă pe primele locuri, iar avocații RTPR sunt recomandați în topuri pentru diverse arii de practică, precum Corporate/M&A, Drept bancar și finanțări, Soluționarea disputelor, Dreptul Concurenței, Real estate, Dreptul Proprietății Intelectuale.
Articol susținut de RTPR