Motivul bizar invocat de o judecătoare pentru amânarea a zeci de procese pentru jumătate de an

Spread the love

Judecătoarea Iuliana Garabet de la Judecătoria Iaşi a amânat la 15 aprilie câte o jumătate de an toate cele 44 de dosare pe care le avea pe lista şedinţei, invocând un motiv bizar, potrivit publicației locale Dezvăluirea.

Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat, vineri, că a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări cu privire la încălcarea legislaţiei de către magistrat.

În data de 15 aprilie, judecătoarea Iuliana Garabet de la Judecătoria Iași a amânat șase luni toate cele 44 de dosare pe care le avea pe lista ședinței, potrivit Dezvăluirea, care a indicat și motivarea pe portalul intanțelor.

„Având în vedere standardul transparenţei instituit de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamată de Adunarea Generală A Naţiunilor Unite la 10.

12.

1948, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, marja de apreciere recunoscută statelor, instanţa apreciază cauza în stare de amânare şi acordă termen de judecată la data de 30.

09.

2024, ora 09,00, pentru când se citează părţile cu menţiunea de a formula precizări cu privire la actele invocate, sub sancţiunea anulării cererii, prin raportare la art.

12 Cod de procedura civila’’, a motivat judecătoarea Iuliana Garabet.

Potrivit Dezvăluirea, nu este pentru prima dată când judecătoarea procedează astfel.

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis vineri că a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări cu privire la încălcarea legislaţiei de către judecătoarea din Iaşi, după apariția informațiilor în spațiul public.

„În temeiul dispoziţiilor art.

45 din Legea nr.

305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări, potrivit competenţelor legale, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor eventuale abateri disciplinare de către un judecător din cadrul Judecătoriei Iaşi”, a transmis, vineri, CSM, într-un comunicat de presă, citat de News.

ro.

Sursa citată a precizat că sesizarea se întemeiază pe aspectele apărute în spaţiul public „referitoare la atitudini nedemne în timpul serviciului faţă de avocaţi şi justiţiabili, precum şi la eventuale situaţii de nerespectare, în mod repetat şi din motive imputabile, a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”.

Lasă un răspuns