Astăzi, 25 aprilie, se împlinesc 19 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană

Spread the love

  Joi, 25 aprilie, s-au împlinit 19 ani de când România a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

 Acest lucru i-a permis să devin oficial stat membru al UE în 1 ianuarie 2007.

Cererea de aderare la Uniunea Europeană a fost depusă de către România în anul 1995.

În 1999, liderii din Consiliul European, reuniți Helsinki, au aprobat deschiderea negocierilor cu o parte dintre statele membre care înaintaseră deja cererea de aderare, printre acestea aflându-se și România.

Negocierile au fost deschise în anul 2000 și au durat până la finele anului 2004, când reuniunea Consiliului European a marcat finalizarea negocierilor.

Din partea României, cei care au semnat tratatul au fost președintele de la acel moment, Traian Băsescu, prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu, ministrul de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, și negociatorul-șef cu Uniunea Europeană, Leonard Orban.

Ceremonia de semnare a tratatului de aderare a avut la Luxemburg, țara care asigura la acel moment președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

„Pentru noi, calitatea de membru al Uniunii Europene va reprezenta îndeplinirea unui vis mai vechi de o jumătate de secol, de a depăși toate barierele și de a deveni parte a comunității europene de valori, prosperitate și securitate.

Astăzi am semnat pentru viitorul nostru într-o Uniune bazată pe performanțe economice, dezvoltare durabilă, coeziune socială și economică.

O Uniune fondată pe principiile libertății, democrației și statului de drept.

O Uniune devotată practicării toleranței, justiției și solidarității.

O Uniune angajată în dezvoltarea respectării demnității umane, libertății și drepturilor omului”, a declarat după semnarea tratatului, președintele României de la acea vreme, Traian Băsescu.

România a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană la 25 aprilie 2005, în cadrul unei ceremonii oficiale, desfășurate la Abația de Neumunster din Luxemburg.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns