Președintele rus Vladimir Putin a anunțat că intenționează să efectueze o vizită oficială în China în luna mai, în contextul preocupărilor occidentale privind parteneriatul în creștere dintre cele două puteri, scrie AFP.
„Vizita este prevăzută pentru luna mai”, a afirmat liderul de la Kremlin, joi, în timpul unei întâlniri televizate cu reprezentanţi ai patronatelor rusești.
Aceasta ar fi prima vizită externă efectuată de Vladimir Putin de la realegerea sa ca președinte al Rusiei, în martie.
La începutul lunii aprilie, ministrul rus de externe Serghei Lavrov s-a deplasat în China, iar purtătorul de cuvânt al președintelui Putin, Dmitri Peskov, preciza atunci că vizita lui Lavrov la Beijing poate fi văzută drept una pregătitoare pentru „contacte viitoare la cel mai înalt nivel”.
Peskov a confirmat de altfel că Vladimir Putin este interesat de o deplasare în China.
„Într-adevăr, astfel de contacte sunt plănuite şi există o înţelegere a oportunităţii şi necesităţii lor, dat fiind nivelul înalt al relaţiilor prieteneşti între Federaţia Rusă şi China” a spus el.
Cu toate acestea, reprezentantul Kremlinului a subliniat că nu există un orizont de timp pentru o întâlnire între Vladimir Putin și Xi Jinping.
„Considerăm încă prematur să specificăm orice calendar.
Vă vom informa despre tot imediat ce suntem pregătiţi”, a insistat Peskov.
Și agenția Reuters a relatat luna trecută că Putin ar putea efectua în luna mai o vizită în China, pentru a discuta cu omologul său Xi Jinping, în ceea ce ar putea fi prima sa călătorie peste hotare a liderului de la Kremlin în noul său mandat prezidenţial.