Revenit recent de la Moscova, ÎPS Vladimir, mitropolit al Chişinăului şi Întregii Moldove, le-a cerut preoților care au aderat la Mitropolia Basarabiei să se „pocăiască” și să revină în sânul Bisericii Ortodoxe din Moldova, aflată în subordinea Patriarhiei Ruse, relatează Ziarul Naţional din Chişinău.
Într-un apel lansat marți, în cadrul ședinței Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova (BOM), mitropolitul Vladimir a afirmat că cei care au decis să se rupă de Patriarhia Rusă – instituție ce susține deschis războiul declanșat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei – ar fi abandonat Biserica.
„Constatăm cu durere și dezamăgire alegerea sfinţiilor voastre de a părăsi calea pe care cu sfințenie ați jurat să o urmați.
Această acțiune pune la îndoială seriozitatea angajamentului vostru față de vocația pastorală.
Vă chemăm acum nu doar să meditați asupra greșelilor comise, ci să vă pocăiți profund și să reveniți în sânul Bisericii.
Este inacceptabil și profund regretabil să întoarceți spatele datoriilor sfinte pentru orice motive lumești sau personale.
Greșelile trebuie recunoscute, iar faptele îndreptate.
Este esențial să înțelegeți severitatea situației create și impactul negativ asupra celor ce v-au privit ca pe niște păstori spirituali”, spune mitropolitul Vladimir în mesajul său.
În opinia supusului patriarhului Kirill al Rusiei, cei care au decis să slujească în cadrul Mitropoliei Basarabiei și-ar „neglija responsabilitățile”.
„Reveniți la jurământul vostru inițial și îmbrățișați din nou responsabilitățile pe care le-ați neglijat.
Acesta nu este doar un îndemn, ci o necesitate stringentă pentru binele suprem al sufletelor pe care odinioară ați promis să le păstoriți.
Restabilirea voastră nu va fi doar o izbândă personală, ci o lumină de speranță pentru întreaga comunitate care vă așteaptă cu brațele deschise.
Așteptăm cu nădejde neclintită reîntoarcerea voastră imediată în Sfânta noastră Biserică.
Fraţilor, renunțaţi la orgolii și reveniți la starea de odinioară”, a conchis ÎPS Vladimir.
Ziarul Naţional amintește că, în toamna anului trecut, însuși mitropolitul Vladimir al Chișinăului și Întregii Moldove punea la îndoială aparteneța BOM la Patriarhia Rusă, din cauza războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina.
Mitropolitul Vladimir i-a trimis, pe 5 septembrie 2023, o scrisoare patriarhului Kirill al Rusiei, în care îi adresa mai multe reproșuri.
În speță, conducătorul BOM se referea la războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina, care i-a făcut pe mulți clerici să adere la Mitropolia Basarabiei, sprijinită de Patriarhia Română.
Mitropolitul Vladimir spunea în scrisoare sa că ar fi fost „abandonat” de Patriarhia Rusă și că nu poate face nimic pentru a opri ascensiunea Mitropoliei Basarabiei, deoarece orice intervenție în interesul bisericii rusești, care este percepută în societatea moldovenească ca un avanpost al Kremlinului și un susținător al intervenției ruse în Ucraina, ar fi considerată „drept sabotaj antinațional”.
Citește pe acest subiect: