Parlamentul European a adoptat miercuri noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în UE.
Mai exact, eurodeputații au consolidat cooperarea transfrontalieră a țărilor UE în investigarea încălcărilor normelor rutiere pentru a preveni comportamentul periculos la volan în străinătate.
Citește și: Parlamentul European vrea ca infracţiunile rutiere grave să ducă la pierderea dreptului de a conduce la nivelul întregii UECe au decis eurodeputații:În condițiile în care aproximativ 40% din încălcările transfrontaliere ale normelor de circulație rămân în prezent nepedepsite, deputații europeni au actualizat miercuri normele pentru a determina țările UE să coopereze mai mult și să se ajute reciproc în găsirea conducătorilor auto străini care au comis o încălcare, informează legislativul european într-un comunicat.
Noile norme obligă autoritățile naționale să răspundă fără întârziere cererilor din partea unei alte țări din UE și în termen de cel mult două luni de la colectarea informațiilor necesare.
În plus, la cererea statului membru în care a avut loc încălcarea, țara de reședință a autorului încălcării poate prelua colectarea amenzilor rutiere, cu condiția ca suma să fie mai mare de 70 de euro și să nu fi fost plătită după epuizarea tuturor opțiunilor legale.
Normele actualizate vor extinde lista încălcărilor rutiere comise de conducătorii auto nerezidenți care declanșează cooperarea transfrontalieră și care pot duce la o amendă.
Pe lângă încălcările actuale (excesul de viteză, conducerea sub influența alcoolului sau neoprirea la semaforul roșu), lista va fi completată cu elemente noi precum parcarea periculoasă, depășirea periculoasă, încălcarea unei linii continue și părăsirea locului unui accident.
Țara din UE în care regulile rutiere au fost încălcate va avea la dispoziție 11 luni de la data încălcării pentru a emite o notificare.
Notificarea încălcării regulilor rutiere trebuie să includă momentul și circumstanțele încălcării, precum și informații privind modul de contestare a amenzii.
La inițiativa eurodeputaților, entităților private li se va interzice să ajute țările UE să colecteze amenzi rutiere de la șoferii străini (după doi ani de la transpunerea normelor în legislația națională).
Pentru a spori transparența și a facilita punerea în aplicare a noilor norme, Comisia Europeană are sarcina de a crea un portal online care să conțină informații precum noile norme, opțiunile de recurs și amenzile rutiere relevante.
„Pentru a spori siguranța rutieră, țările UE trebuie să coopereze și să dispună de instrumente eficiente de pedepsire a celor care încalcă regulile de circulație din străinătate.
Normele actualizate vor contribui la realizarea acestui obiectiv, dar sunt benefice și pentru conducătorii auto, care vor primi informații într-un interval de timp strict, într-o limbă pe care o înțeleg și cu o descriere a procedurii de recurs.
Interzicerea utilizării unor companii private pentru a încasa amenzile va proteja în mod eficace conducătorii auto împotriva escrocheriilor și a scurgerilor de date cu caracter personal” – a declarat raportorul PE, Kosma Zlotowski (CRE, Polonia).
Noile norme legate de schimbul transfrontalier de informații privind încălcările normelor de circulație care afectează siguranța rutieră au fost adoptate cu 570 voturi pentru, 36 voturi împotrivă și 24 abțineri.
După ce și Consiliul UE le va aproba, țările Uniunii vor avea la dispoziție 30 de luni pentru a se pregăti pentru punerea lor în aplicare.