Israelul se pregăteşte pentru evacuarea civililor din Rafah – surse

Spread the love

Ministerul israelian al Apărării a cumpărat zeci de mii de corturi, pregătind evacuarea civililor din Rafah în perspectiva unui atac în zona pe care o consideră ultimul bastion al grupării Hamas.

Israelul se pregăteşte pentru evacuarea civililor din Rafah – surse Israelul a pregătit zeci de mii de corturi pentru civilii palestinieni pe care intenţionează să îi evacueze din Rafah în următoarele săptămâni, înaintea unui asalt asupra oraşului pe care îl consideră ultimul bastion al Hamas în Fâşia Gaza, au declarat miercuri surse israeliene.

Populaţia din Rafah, zonă aflată la graniţa cu Egiptul, a crescut în ultimele luni cu peste un milion de palestinieni care au fugit din restul Fâşiei Gaza în urma ofensivei israeliene.

Soarta palestinienilor din Gaza îngrijorează atât puterile occidentale, cât şi Cairo, care a exclus primirea de refugiaţi în Peninsula Sinai, relevă Reuters.

Vezi mai multe articole din categoria externe După săptămâni de discuţii cu Statele Unite despre garanţiile civile, Ministerul israelian al Apărării a cumpărat 40.

000 de corturi, fiecare cu o capacitate de 10-12 persoane, pentru palestinienii care ar urma să fie relocaţi din Rafah, au declarat surse guvernamentale israeliene.

O înregistrare video care a circulat online pare să arate rânduri de corturi care se ridică în Khan Younis, un oraş situat la aproximativ 5 km de Rafah.

Deşi nu a discutat planuri de luptă specifice, armata israeliană a semnalat din ce în ce mai des că este pregătită să acţioneze la Rafah.

 

Lasă un răspuns