Mark Williams a câștigat ultimul turneu important disputat înainte de CM de Snooker (n.
r.
Tour Championship) și era văzut drept unul dintre marii favoriți la câștigarea trofeului.
Galezul în vârstă de 49 de ani avea însă să fie eliminat din runda inaugurală de la Crucible, iar acum lansează o variantă surprinzătoare privind posibilul viitor campion mondial.
Ocupant al locului 6 în clasamentul mondial, Williams era plasat bine pe lista scurtă a favoriților.
Îl învinsese pe Ronnie O’Sullivan recent în finala de la Tour Championship, iar titlul cucerit îi dădea încredere înainte de participarea de la Crucible.
Avea însă să urmeze o eliminare prematură de la Campionatul Mondial, una survenită după un frame decisiv.
Învins cu 10-9 de Si Jiahui (ocupant al locului 23 în ierarhia mondială), Mark a lansat un pariu pentru actuala ediție a turneului final de la Crucible.
Galezul triplu câștigător al coroanei de la CM îl vede pe Jiahui unul dintre posibilii câștigători ai trofeului, dacă acesta va evolua precum în frameul decisiv.
„Jos pălăria în fața lui Si, în decisiv a reușit unul dintre cele mai bune breakuri pe care le puteți vedea.
Are potențial să fie campion mondial, fără niciun dubiu.
Dacă va reuși să fie la fel de consistent ca în ultimul joc, poate învinge pe oricine” – Mark Williams, pentru Eurosport.
Campion al lumii la edițiile din 2000, 2003 și 2018, Williams spune că se află la o vârstă la care nu poate confirma dacă va mai fi prezent sau nu la viitoarea ediție a Campionatul Mondial.
„Cine știe (n.
r.
dacă va mai fi văzut anul viitor la Crucible) .
Voi avea 50 de ani anul viitor.
M-am uitat în jur și m-am bucurat de fiecare minut.
Indiferent dacă voi fi din nou aici sau nu, cine știe.
Nu mă gândesc cu adevărat la viitor, a fost un meci greu.
De o vreme, majoritatea turneelor trebuie tratate ca și cum nu ai mai avea ocazia să te întorci la ele.
Nu mă retrag, doar tratez fiecare turneu ca pe ultimul”, a completat Mark Williams, citat de Sporting Life.
Frameul decisiv câștigat de Si Jiahui împotriva lui Mark Williams Sursa video: Eurosport>> VIDEO CM Snooker: Multiplu campion mondial, eliminat în primul tur>> Surpriză mare la CM Snooker – Campionul mondial en-titre, eliminat incredibil în primul tur>> Ronnie O’Sullivan a vorbit cu HotNews.
ro despre presiunea fantastică de dinaintea CM de Snooker – Cine este personajul cheie din spatele „geniului neînțeles”Ronnie O’Sullivan este (și) la această ediție marele favorit al specialiștior la câștigarea Campionatului Mondial de Snooker, un eventual succes ducându-l pe cel supranumit „The Rocket” de unul singur pe primul loc, în fața lui Stephen Hendry, marele rival (în prezent cei doi au câte 7 titluri la Crucible Theatre).