Din cauza datoriilor Primăriei locuitorii din Vârvoru de Jos se întorseseră la căldare și la puț.
Vârvoru de Jos este o comună din județul Dolj, la 20 de kilometri sud-vest de Craiova, spre lacul Fântânele.
„Este un caz de manual pentru eșecul administrațiilor locale din România: un primar aflat în funcție de decenii, angajări pe criterii politice în poziții care necesită competență și diluarea răspunderii până în punctul în care realizările sunt ale celor care conduc, iar eșecurile – ale întregii comunități”, a relatat Recorder, într-un reportaj realizat de Alexandra Șerban, David Muntean și George Vulpe.
De 17 ani, pe bani împrumutaț de la Banca Mondială, Vârvoru de Jos a fost conectat la canalizare.
Oamenii au avut apă, dar au pierdut-o.
Cum?„Rețeaua de alimentare din comună a încetat să mai funcționeze după ce societatea care o administrează, aflată în subordinea Consiliului Local, a acumulat datorii de peste 300.
000 de lei.
Legal, primăria nu poate acoperi facturile restante, dar nici n-ar avea cum, pentru că și ea are datorii care îi depășesc bugetul pe 2024”, potrivit Recorder.
Primarul Nicu Tabacu (PSD) a spus că „toți suntem vinovați” și le-a reproșat oltenilor că prea s-au învățat cu stilul modern de viață și au dat uitării spălatul la albie și alte obiceiuri strămoșești.
„După două luni fără apă și nicio soluție clară la orizont, sătenii din Vârvoru de Jos s-au resemnat, iar primarul a obosit să mai facă administrație și și-a depus demisia, cu o jumătate de an înainte să-i expire mandatul”, au descris jurnaliștii situația.
După apariția reportajului, autoritățile s-au mobilizat și au descoperit o soluție.
„Consiliul Județean (CJ) Dolj a plătit datoria de 130.
000 de lei către furnizorul de energie electrică, iar stațiile de pompare a apei au fost rebranșate, rezolvând astfel problema celor peste o mie de locuitori care, timp de două luni, au cărat apă de la izvoare”, a scris Recorder.