OPINIE. Odată cu plecarea lui Cătălin Cîrstoiu, tremură mogulii sistemului de sănătate

Spread the love

Cu stopurile roșii, elegante și vesele ale mașinii BMW X6 M60 a doctorului Cîrstoiu salutînd Coaliția PSD-PNL s-a încheiat duminică încă o investigație care arată că cetățenii nu sunt neputincioși.

E simbolic că s-a încheiat chiar în Palatul Victoria.

Oamenii și jurnaliștii pot, împreună, să-i facă responsabili pe cei de la putere.

E un mecanism democratic de control, cetățeni și presă, umăr la umăr, lucrând pe termen lung.

Investigația nu s-a încheiat.

Informațiile Hotnews vorbesc despre o neliniște majoră în rândurile aristocrației medicale din România.

Șefii sistemului știu că articolele nu au fost despre un manager, despre un candidat.

Ele au încercat și vor continua să abordeze fenomenul parazitării sistemului public de stat de către cel privat, prin mijlocirea și în beneficiul managerilor și șefilor de secție direct interesați.

Așa cum scrie Sorin Ioniță, „toţi seniorii UMFistanului îl urăsc la ora asta din rărunchi pe Cîrstoiu deoarece prin intrarea lui nechibzuită în politică a agitat apele şi a atras atenţia asupra conflictului de interese în care se află directorii de stat cu clinici private”.

Acum câteva luni, zeci de jurnaliști incomozi au fost îndepărtați sau au plecat, după ce, împreună cu cei rămași, făcuseră din două publicații liderii din România, pe piețele lor.

Una dintre colegele rămase fără job, Mirela Neag, mi-a zis: „Auzi, băi bip-bip, tu crezi că mai are sens să rămânem în meseria asta bip-bip-bip.

Mă gândesc dacă nu e mai bine să mă angajez și eu la o firmă, la o multinațională ceva, în bip-bippppp ei de viață”.

Ne-am uitat unii la alții.

Avea sens ce spunea.

„Dar, dacă mă gândesc mai bine, cine mă angajează pe mine bip-bip-bip, la câți oameni ne urăsc după atâtea investigații?”, a zis, bombănind, Mirela.

Și dusă a fost.

Câteva dintre investigații:1.

Cazul Loteria, George Copos – sponsorizarea de către stat a cluburilor de fotbal.

2.

Dosarul Transferurilor – patroni și manageri bogați își spoliau cluburile care rămâneau sărace.

3.

Cazul Monica Iacob Ridzi – achiziții trucate cu bugetul de stat pentru promovarea oamenilor politici.

4.

Gala Bute – Elena Udrea – achiziții trucate pentru mită și promovarea oamenilor politici.

5.

Investigația Colectiv – infecții nosocomiale și politizarea sistemului public de sănătate.

6.

HexiPharma – falsificarea dezinfectanților, afaceri în offshore și afectarea sănătății publice prin lipsa de control a statului.

7.

Cazul Secureanu – corupție într-un spital public.

8.

Matteo Politi – doctorii falși în sistemul românesc privat și public.

9.

Demisia ministrului Florin Roman – plagiat și minciună în CV-ul public al unui parlamentar și demnitar.

10.

Retragerea candidatului PSD-PNL, dr.

Cătălin Cîrstoiu – parazitarea sistemului public de sănătate.

Ce urmează? Întâi de toate, multe reproșuri, victimizări și încercări de deviere.

Dar mâine Hotnews va publica o nouă investigație din sistemul de sănătate.

Lasă un răspuns