Țările bogate datorează țărilor sărace o „datorie morală” de 500 de miliarde de dolari pe an, potrivit economistei Esther Duflo, laureat al Premiului Nobel, care propune ca țările dezvoltate să își asume responsabilitatea pentru încălzirea globală prin două taxe, potrivit AFP.
„Aceasta este ceea ce eu numesc o datorie morală.
Nu este vorba de costuri privind adaptarea cau atenuareaatenuarea.
Este ceea ce datorăm”, a detaliat economistul într-un interviu acordat luni cotidianului Financial Times, bazându-se în principal pe efectul încălzirii globale asupra mortalității în țările sărace.
„Vor fi pagube enorme”, a continuat dna Duflo, citând un studiu realizat de Global Impact Lab în 2020, care a arătat că numărul deceselor cauzate de căldură ar putea să crească vertiginos în țările sărace de acum până la sfârșitul secolului.
„Aceste pagube vor fi concentrate în țările sărace din afara OCDE”, adaugă ea, subliniind responsabilitatea țărilor bogate în ceea ce privește schimbările climatice.
Țările din G7 (Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite), care reprezintă 10% din populația mondială, emit aproximativ 25% din CO2-ul legat de sistemul energetic mondial, potrivit AIE.
Esther Duflo se bazează pe lucrările economistului american Michael Greenstone, care, pornind de la o anumită valoare monetară pentru un an de viață și de la efectul încălzirii globale asupra creșterii mortalității, estimează costul unei tone de carbon la 37 de dolari.
Înmulțit cu cantitatea de emisii anuale atribuite Europei și Statelor Unite, 14 miliarde de tone de echivalent CO2, prețul „datoriei morale” se ridică la 518 miliarde, susține Duflo.
Pentru a o finanța, ea propune creșterea ratei minime de impozitare a multinaționalelor și impozitarea celor bogați, două mecanisme care, în opinia ei, ar permite acoperirea bugetului anual.
Ajutorul financiar pentru schimbările climatice datorat de țările bogate țărilor în curs de dezvoltare este stabilit în prezent la 100 de miliarde de dolari pe an.
COP29, care va avea loc la Baku în noiembrie, urmează să stabilească noua sumă după 2025.
Țările în curs de dezvoltare (cu excepția Chinei) au nevoie de 2 400 de miliarde de dolari pe an de acum până în 2030 pentru a-și finanța tranziția și a se adapta la schimbările climatice, potrivit unui calcul al experților ONU.
În același timp, în cadrul negocierilor internaționale sunt explorate mai multe căi pentru a găsi modalități de a acoperi acest decalaj, inclusiv reducerea datoriei țărilor sărace și inovații financiare prin intermediul unor noi taxe internaționale.
