Dincolo de prietenia ce a stat la baza fuzionării între două companii cu un istoric bogat în domeniul măsurătorilor topografice și al scanării laser 3D, respectiv Eurosurvey și Total Survey, se regăsesc proiecte importante pe piața de profil din România, unită sub numele Xplorate Group.
Pentru a înțelege mai bine ce reprezintă cu adevărat domeniul în care Xploare Group își pune amprenta, este necesar să apelăm la un exercițiu de imaginație.
De-a lungul istoriei, studiile topografice au evoluat, tehnologia și inovația conducât spre perspective mai exacte și detaliate asupra terenului.
Așadar, ne întoarcem în Egiptul Antic, locul în care s-au folosit pentru prima dată aceste tipuri de măsurători topografice, având drept scop planificarea structurilor și gestionarea resurselor.
Plecând de la civilizațiile antice, până în epoca explorării și, în cele din urmă, până în epoca modernă, măsurătorile topografice au jucat și încă joacă un rol esențial în modelarea lumii noastre.
Întorcându-ne în prezent, punand accent pe un segment în care acest tip de măsurători este vital, mai exact domeniul construcțiilor, sesizăm că, de fapt, majoritatea discuțiilor pornesc de la cei care dezvoltă „fizic” zonele ce alcătuiesc peisajul imobiliar, dar se omit cei care spun primul „da” măsurătorilor topografice unde un proiect prinde viață.
Recent conturată sub denumirea Xploare Group, într-un cadru natural, și ne asumăm în discuție situația socio-politico-economică nu tocmai ideală, compania a traversat diferite segmente imobiliare, de la construcții de tip office, retail, rezidențial, cea din urmă reprezentând principala zonă de interes.
„Pentru Xplorate Group, domeniul rezidențial reprezintă o componentă destul de importantă.
Considerăm că piața imobiliară este în acest moment în proces de stagnare, cu inițiativă vizibilă de ușoară creștere.
Pe lângă rezidențial, ne implicăm și în domeniul energiei verzi: parcuri fotovoltaice și centrale eoliene, fără șă expludem importantele proiecte office și retail.
O altă pagină din activitatea Xplorate este descrisă și de proiectele ce au la bază clădiri istorice, de patrimoniu și socio-culturale” , afirmă Adrian Trifan, Managing Partner Xplorate Group.
Construit sub forma unei promisiuni, Xplorate Group privește prin lentila inovației viitorul domeniului construcțiilor.
Pe lângă tehnologia utilizată, diferențierea pe care pune preț compania constă în componenta umană.
Importanța unui serviciu bine prestat și a unei tehnologii care este up to date implică un cost realist, reflectat, mai departe, în proiectul final.
Așa cum menționam la început, topografii sunt primii care apar pe un amplasament și cam ultimii care pleacă, interacționând cu toate fazele construcției.
În acest context, este important să discutăm despre tehnologia avansată și servicii integrate.
„Suntem genul de companie care stă alături de partenerii săi pe toată durata construcției/proiectului, începând cu acel due dilligente topo-cadastral, ridicări topografice, avize AACR, asistență topografică, relevee BOMA, scanare laser 3Dși modelare 3D, servicii de urmărire în timp a construcțiilor, servicii de intabulare și apartmentare a construcțiilor finalizate.
E greu să nu te lovești de noi în toate segmentele din zona construcțiilor”, continuă Daniel Ungureanu, Managing Partner Xplorate Group.
Așadar, parte a unei industrii destul de greu încercate în ultima perioadă, Xplorate Group continuă să își mențină poziția printre liderii acestui segment, ajutând la finalizarea multor proiectele semnificative dezvoltate de: Spitalul Marie Curie, Novum Invest, Speedwell, Niro, CRC Investment, Comfort Urban, Cortina North, WDP, Dedeman București.
Articol susținut de Investing in Property