VIDEO „Păpușa de fier” a lui Vladimir Putin le explică studenților cum funcționează propaganda rusă: Realitatea e facultativă și contraindicată

Spread the love

Prezentatoarea TV rusă Olga Skabeeva, supranumită „păpușa de fier” a președintelui Vladimir Putin, le-a explicat studenților ruși cum funcționează propaganda Moscovei în „epoca post-adevărului”.

„Nu contează în întregime ce se întâmplă exact.

Fiți atenți: un eveniment asemănător ar putea avea loc, dar interpretarea evenimentului este cea care contează.

Este ceea în lumea modernă se cheamă ‘epoca post-adevărului’, când poate există adevăr, sau poate nu”, le-a spus Skabeeva studenților de la Universitatea de Stat „Konstantin Țiolkovski” din Kaluga în cadrul unei prelegeri pe care a ținut-o aici săptămâna trecută.

„Deci, nu este important dacă o lovitură [aeriană] a avut loc.

De fapt e, dar nu asta este ideea.

Ceea ce este important este atitudinea noastră sau a lor cu privire la acea lovitură.

Interpretarea lor: ‘Lovitura noastră împotriva regiunii Harkov este un act de agresiune’; pentru noi, tot ce facem în regiunea Harkov este crearea unei ‘zone sanitare’”, le-a explicat ea studenților ruși.

„Iar dacă noi ne considerăm a fi patrioți, este mai bine să urmăm punctul de vedere al statului și să lucrăm pentru stat.

Cineva va numi asta propagandă, dar este propagandă de bun-simț, propagandă pentru interesele statului său, chiar dacă este o impunere agresivă a intereselor țării sale.

Nu există informații obiective.

Există doar informații pentru care cineva a plătit, informații care foarte regretabil urmăresc obiectivele altor persoane”, și-a explicat ea filosofia profesională.

One of the most famous Russian propagandists Olga Skabeeva, who has been broadcasting hatred of Ukraine and the West on TV screens for a decade, gave a master class on propaganda for young students in Kaluga.

She openly stated that Russian strikes on Ukraine are just a matter of… pic.

twitter.

com/gr0gzdOAoFO parte a comentariilor sale au ajuns pe rețelele de socializare după ce au fost filmate de studenți cu telefoanele mobile.

Fragmentul în cauză a fost tradus de „Dmitri”, fondatorul cunoscutului site War Translated.

Presa locală din Kaluga notează că Skabeeva le-a vorbit studenților de la Universitatea „Konstantin Țiolkovski” în cadrul unui eveniment organizat de Forumului Societății de Istorie Militară a Rusiei, în parteneriat cu autoritățile locale și ministerul rus al educației.

Prelegerea ei s-a numit „Cursul de tineri soldați.

Frontul Informațional”.

Anterior, evenimente asemănătoare au fost organizate în regiunile Tula și Volgograd.

În vârstă de 40 de ani, Skabeeva este o absolventă a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității de Stat din Sankt Petersburg.

Ea a început să fie numită „păpușa de fier” a președintelui Vladimir Putin cu ani în urmă datorită modului în care „biciuia” prin criticile sale virulente opoziția rusă și opozanții Kremlinului.

După ce Putin a declanșat războiul din Ucraina, Skabeeva a fost inclusă pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene, Statelor Unite și Marii Britanii din cauza rolului ei de propagandistă a Moscovei.

Rusia neagă vehement că trupele sale au comis crime de război sau crime împotriva umanității în Ucraina, poziția oficială a Moscovei fiind că inclusiv masacrul de la Bucea a fost „regizat”.

De exemplu, ministerul rus al apărării afirma pe 3 aprilie 2022 că „în perioada în care această localitate se afla sub controlul forțelor armate ruse niciun localnic nu a suferit acțiuni violente” și că imaginile cu cadavrele de pe străzile orașului sunt „o nouă producție a regimului de la Kiev pentru presa occidentală”.

Urmărește ultimele evoluții din a 789-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.

RO.

Lasă un răspuns