Un bărbat belgian a fost achitat luni pentru conducere în stare de ebrietate, deoarece suferă de sindromul fermentației intestinale (auto-brewery syndrome – ABS), o afecțiune rară prin care corpul produce alcool, a spus avocatul său, relatează Reuters.
Anse Ghesquiere a declarat pentru Reuters că într-o „încă o coincidență nefericită” clientul ei lucrează la o fabrică de bere, dar trei medici care l-au examinat independent au confirmat că suferă de ABS.
Presa belgiană a spus că, în verdict, judecătorul a subliniat că inculpatul, care nu a fost numit în conformitate cu obiceiurile judiciare locale, nu a prezentat simptome de ebrietate.
Lisa Florin, biolog clinician la spitalul belgian AZ Sint-Lucas, a explicat că persoanele cu această afecțiune produc același tip de alcool precum cel din băuturile alcoolice, dar că în general simt mai puțin efectele acestuia.
Ea a adăugat că oamenii nu se nasc cu ABS, dar pot ajunge să dezvolte acest sindrom atunci când suferă deja de o altă afecțiune legată de intestin.
Sindromul autodistilării sau sindromul fermentației intestinale este o afecțiune caracterizată prin fermentarea carbohidraților ingerați în tractul gastrointestinal al organismului, cauzată de bacterii sau fungi.