Franța este „bombardată” cu propagandă rusească prin intermediul rețelelor sociale și site-urilor false, acuză un ministru

Spread the love

Dezinformare rusească menită să influențeze rezultatul viitoarelor alegeri europarlamentare în Franța este diseminată săptămânal prin intermediul platformelor sociale, a declarat ministrul francez pentru Europa, Jean-Noël Barrot, într-un interviu pentru Ouest-France citat de The Guardian.

„Suntem bombardați de propaganda Rusiei lui Vladimir Putin și a canalelor sale de comunicare”, a declarat oficialul.

„Nu trece nicio săptămână fără ca Franța să fie ținta unor manevre coordonate și deliberate de a influența dezbaterea publică și a interveni în campania pentru alegerile europene”, a precizat ministrul.

El a citat mai multe exemple, inclusiv lansarea un site fals care imită pe cel al ministerului apărării pe care a fost postat o știre falsă că 200.

000 de francezi sunt mobilizați pentru a lupta în Franța.

Acest site a fost distribuit în repetate rânduri pe X.

„Este un site guvernamental fake și a fost republicat de conturi răuvoitoare ca parte a unei campanii de dezinformare”, a anunțat, la momentul respectiv, ministerul apărării din Franța.

Aceste site-uri clonate, indentificate ca una din multele forme de dezinformare rusească, implică crearea unor site-uri care să arate identic cu cele guvernamentale sau unor publicații media respectate.

O altă știre falsă citată de Barrot a fost un anunț recent al unui site fals al ministerului de interne, care anunța că Franța înăsprește condițiile de intrare pentru ucraineni, când, de fapt, cetățenilor din Ucraina li se permite să locuiască și să lucreze în UE în temeiul unui regim temporar la nivelul întregului bloc.

El a menționat și povești false despre o creștere a tuberculozei în Franța.

Barrot a spus că riscul pentru alegerile UE din 6-9 iunie „este dovedit”.

Belgia, care deține președinția rotativă de șase luni a UE, a declarat că urmărește activarea unui grup de lucru temporar de criză pentru a monitoriza și coordona răspunsul la campaniile rusești de dezinformare.

De asemenea, guvernul ceh a descoperit recent o presupusă operațiune rusă de dezinformare care urmărea să influențeze alegerile europene.

UE avertizează în mod regulat cu privire la creșterea dezinformării, uneori cu scop electoral, dar și pentru a semăna ideea că societatea civilă se prăbușește și pentru a amplifica disidența în chestiuni precum Ucraina, migrația și drepturile LGBTQ.

Unitatea sa de dezinformare a identificat 17.

000 de cazuri specifice de informații false pe rețelele de socializare și pe site-urile care replică paginile unor instituții sau ziare.

(Dreamstime.

com)

Lasă un răspuns