Fost câștigător al Balonului de Aur, instalat pe banca unei formații din Serie A

Spread the love

Udinese încearcă să se salveze de la retrogradare în ultimele etape ale sezonului din Serie A și a decis luni să schimbe antrenorul.

Campionul mondial Fabio Cannavaro se va ocupa de pregătirea echipei în următoarea perioadă.

Aflată pe locul 17 în Italia, ultimul deasupra liniei retrogradării, Udinese a decis după înfrângerea de sâmbătă, scor 1-0 pentru Verona, să renunțe la serviciile antrenorului Gabriele Cioffi.

În locul acestuia, bianconerii l-au instalat pe fostul câștigător al Balonului de Aur și căpitan al Italiei, Fabio Cannavaro, aflat la prima experiență pe banca unei formații din Serie A.

În vârstă de 50 de ani, campionul mondial le-a mai pregătit până acum pe Guangzhou, Al-Nassr, Tianjin Quanijan, naționala Chinei și pe Benevento în Serie B și a semnat un contract valabil până la finalul acestui sezon, cu obiectivul clar de a salva echipa de la retrogradare.

Cannavaro va avea parte de un debut inedit la Udinese, într-un meci care va dura mai puțin de zece minute plus prelungiri.

Întrerupt în minutul 83 din cauza accidentării grave a lui Evan Ndicka, partida dintre Udinese și AS Roma din etapa cu numărul 32 se va relua joi pentru ultimele minute, de la scorul de 0-0.

Benvenuto, Fabio Cannavaro! ⚪️⚫️ #ForzaUdinese #AlèUdin #WelcomeCannavaro pic.

twitter.

com/uwTZtCuq99

Lasă un răspuns