În primele trei luni ale anului 2024, polițiștii de la transporturi au depistat 10 cazuri în care angajați de la căile ferate cu atribuții în siguranța circulației feroviare erau sub influența băuturilor alcoolice.
Cazul cel mai grav a fost al unui paznic de barieră care a fost depistat cu alcoolemie de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) se spune că polițiștii, împreună cu angajați de la Autoritatea de Siguranță Feroviară Română, au verificat cu etilotestul, în primul trimestru al anului, 925 de angajați ai companiilor feroviare cu atribuții în siguranța circulației, precum și 101 mecanici de locomotivă.
„Pe durata acțiunii, polițiștii au constatat 10 infracțiuni, fiind cercetate 10 persoane, dintre care 9 persoane au fost depistate în flagrant delict, iar 7 au fost conduse la spital, în vederea prelevării probelor biologice de sânge”, se arată în comunicatul IGPR.
Cazul cel mai grav s-a înregistrat pe 1 februarie când polițiștii din București au fost sesizați prin numărul 112 că un paznic de barieră este beat.
În urma testării, aparatul etilotest a indicat 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Prezența la serviciu sub influența băuturilor alcoolice a persoanelor cu atribuții în siguranța feroviară este faptă penală dacă alcoolemia depășește un nivel de 0,80 mg/l alcool pur în sânge și se sancționează cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Dacă acedt lucru a cauzat un accident de cale ferată, pedeapsa poate varia în intervalul 3-10 ani.
Un alt caz a fost descoperit de către Poliția Transporturi Feroviare Timișoara pe 16 martie când un impiegat de mișcare a fost descoperit cu o alcoolemie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, la Giurgiu un șef de stație a chemat poliția după ce un angajat a venit la muncă beat, testarea arătând o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că bărbatul în cauză ar fi părăsit postul și ar fi refuzat să se prezinte la o unitate spitalicească, în vederea recoltării probelor biologice de sânge.
A fost deschis dosar penal pentru părăsirea postului și prezența la serviciu sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, menționează sursa citată.
În Gorj, doi angajați, un impiegat de mișcare și un manevrant de vagoane au fost prinși în flagrant delicit în timp ce consumau alcool.
Singurul caz de mecanic de locomotivă prins sub influența alcoolului a fost cel care conduce un tren între București și Brașov, însă alcoolemia era foarte mică, de 0,03 mg/l.