Unul dintre suspecții în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară săptămâna viitoare

Spread the love

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner, a acceptat să fie adus în ţară din Irlanda, iar de luni încep procedurile de predare, a anunţat sâmbătă ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

Ea a spus că vineri Marian Cristian Minae a consimțit, în fața unei instanțe din Irlanda, să fie adus în România.

Conform ministrului Justiției, de luni vor începe procedurile de predare a bărbatului, care este unul dintre suspecții în cazul uciderii lui Adrian Kreiner.

În 6 noiembrie, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost ucis în locuința sa din Sibiu, iar cei trei suspecți au reuşit să fugă din ţară.

Doi dintre cei trei bărbaţi care l-ar fi bătut şi ucis pe omul de afaceri au fost prinşi în Marea Britanie, unul în Scoţia – Laurenţiu Ghiţă, altul în Irlanda de Nord – Marian Cristian Minae.

Laurenţiu Ghiţă a fost adus în ţară în decembrie 2023, urmând ca Marian Cristian Minae să fie predat de autorităţile irlandeze săptămâna viitoare.

Al treilea suspect, Cosmin Costinel Zuleam, nu a fost încă prins.

Un complice al celor trei, Ilie Sitariu, cel care le-a fost călăuză, a fost prins în ţară şi condamnat recent la 3 ani închisoare cu suspendare, pentru favorizarea făptuitorului.

Potrivit procurorilor, omul de afaceri a fost găsit pe canapeaua din living, legat într-o poziţie de tortură, care genera o durere extremă.

Fiica acestuia, găsită la etaj, a fost ameninţată de mai multe ori cu pistolul de către cei trei atacatori, conform anchetatorilor.

CITEȘTE ȘI: Filmul uciderii lui Adrian Kreiner, omul de afaceri din Sibiu

Lasă un răspuns