Acum câțiva ani, cei care se abonau la HBO, Netflix sau Amazon Prime și renunțau, când se termina un serial favorit, ca să se aboneze la o altă platformă, reprezentau o nișă.
Astăzi, acest comportament schimbător a devenit regulă printre telespectatori, scrie The New York Times.
Una dintre cele mai mari piețe de seriale TV a lumii, atât ca producție, cât și ca număr de abonamente, Statele Unite semnalează un nou obicei de consum.
„Americanii devin din ce în ce mai impulsivi în ceea ce privește apăsarea butonului de anulare a serviciilor lor de streaming.
Mai mult de 29 de milioane – aproximativ un sfert dintre abonații plătitori de streaming din țară – au anulat trei sau mai multe servicii în ultimii doi ani, potrivit Antenna, o firmă de cercetare a abonamentelor.
Iar cifrele sunt în creștere rapidă”, scrie The New York Times.
Suntem departe de epoca cablului, când telespectatorii rămâneau în mare parte cu un singur furnizor.
Suntem departe și primele zile ale streamingului, când oamenii continuau să adauge abonamente la mai multe.
„Printre acești abonați nomazi, unii profită de cât de ușor este, cu un contract lunar și un simplu clic pe un buton, să sară de la o platformă la alta.
Într-adevăr, acești utilizatori pot fi capricioși – o treime dintre ei se reabonează la serviciul anulat în termen de șase luni, potrivit cercetării Antenna”, descrie NYT fenomenul.
Factorul preț e foarte important.
El determină abonații să selecteze mai atent și să renunțe după ce li se termină serialul preferat.
Revin apoi, la fel de impulsiv pe cât renunță.
„Americanii care au un abonament de streaming cheltuiesc în medie 61 de dolari pe lună pentru patru servicii, în creștere de la 48 de dolari în urmă cu un an, potrivit unui nou studiu realizat de Deloitte.
Creșterea s-a datorat prețurilor mai mari, nu serviciilor suplimentare”, potrivit aceleiași surse.
Ziarul citează „o avocată în vârstă de 38 de ani din Michigan care a declarat că a eliminat în ultimul an serviciile de streaming, inclusiv Hulu, Paramount și Peacock, și probabil că va renunța la Max după ce va termina de vizionat „The Regime”, seria lui Kate Winslet de la HBO, care a avut premiera luna trecută.
Ea a spus că este „foarte atentă la cheltuieli”, mai mult decât în urmă cu câțiva ani, înainte ca inflația să crească brusc, scrie New York Times.
În privința României, datele nu sunt ușor accesibile.
Conform unui studiu din februarie 2023 al Flix Patrol, citat de economica.
net, Netflix are în România 1 milion de abonați.
Este urmat Voyo (platforma trustului Pro), cu 300.
000 de abonați.
HBO Max are 250.
000 de abonați.
Locul patru în piață este ocupat de Disney, cu 150.
000 de abonați.
Amazon Prime se află pe locul al patrulea, cu 100.
000 de platitori de abonament.
În momentul studiului, SkyShowtime intrase recent pe piață, neavând date disponibile.