Polițiștii clujeni au fost sesizați, sâmbătă, în jurul orei 10.
30, prin apel 112, despre faptul că un minor ar fi căzut de la etajul 2 al unui bloc.
În urma cercetărilor s-a stabilit că, într-un moment în care micuțul a rămas nesupravegheat, acesta ar fi urcat pe un mobilier și ar fi căzut ulterior prin geamul deschis.
La fața locului au fost dirijate de urgență echipajele de poliție și SMURD.
„Din primele cercetări s-a stabilit că, dintr-un imobil situat la etajul 2, un minor în vârstă de 2 ani, care se afla într-o cameră nesupravegheat, la un moment dat s-ar fi urcat pe un corp de mobilier și ar fi căzut prin geamul de la cameră”, informează IPJ Cluj la solicitarea monitorulcj.
roCopilul ar fi căzut inițial pe un pavilion situat la etajul 1, iar apoi la nivelul solului.
Echipajul medical a acordat de urgență ajutor calificat, ulterior minorul fiind transportat la spital pentru investigații suplimentare.
Pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul și pentru a fi luate măsurile legale, polițiștii au demarat cercetări sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro