Firma directorilor de la RMGC și Gabriel Resources a intrat în insolvență. Ce se ascunde în spatele acestei mișcări

Spread the love

O mare companie, înființată în 2015 de foști șefi din Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), subsidiara din România a Gabriel Resources a intrat în insolvență, o mișcare ce „pare mai degrabă” o șemecherie, spune fostul senator Mihai Goțiu.

„Una dintre cele mai mari companii din Alba Iulia și-a cerut insolvența în instanță.

Este vorba despre Total Business Land SRL (TBL), care are, în prezent, potrivit site-ului propriu, peste 800 de angajați în toată țara”, potrivit Alba24.

Insolvența e, aparent, surprinzătoare, în condițiile în care TBL a avut un „succes uriaș”, în ultimii ani în câștigarea contractelor din bani publici (de sute de milioane de lei), scrie Goțiu într-un material pe România Curată.

„Surpriza dispare când aflăm că TBL este datoare către Gabriel Resources, companie de la care România are de recuperat aproape 10 milioane de dolari în urma litigiului legat de Roșia Montană”, adaugă acesta.

„Intrarea asta în insolvență a TBL pare mai degrabă o șmecherie prin care asociații firmei (în mod special Dragoș Tănase) își protejează profiturile împotriva unor eventuale pretenții ale acționarilor Gabriel Resources, dar, mai ales (că deja ANAF a poprit deja acțiunile Gabriel Resources la RMGC), împotriva recuperării datoriilor pe care Gabriel le are către România.

Mai simplu spus, TBL și-a dezvoltat afacerile cu bani publici din România cu ajutorul împrumutului de la Gabriel, căreia încă îi este datoare.

Când se pune problema ca România să-și recupereze datoriile de la Gabriel, inclusiv prin executarea creanței pe care compania o are la TBL, TBL trage obloanele și-i dă cu flit statului român.

O schemă perfectă de sugativat bani publici și de asigurat că nu se returnează nimic înapoi!”, scrie Goțiu în articolul ce poate fi văzut integral aici.

ANAF a impus restricții la vânzarea acțiunilor Gabriel Resources, lucru anunțat în urmă cu două săptămâni de companie într-un comunicat transmis bursei canadiene.

Compania canadiană consideră că aceste acțiuni „sunt premature”, arătând că Gabriel Resources își va apăra cu fermitate drepturile și interesele „în România și în alte părți”.

Compania mai are fonduri disponibile de aproximativ 2,0 milioane CAD (1,5 milioane USD) și se așteaptă ca un astfel de sold să fie epuizat până la sfârșitul lunii mai 2024.

Gabriel continuă să-și gestioneze resursele de numerar și obligațiile financiare actuale și viitoare cu atenție.

Reamintim că România a câștigat în dosarul Roșia Montană în care Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari, potrivit Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţi.

Conform documentului prin care s-a comunicat hotărârea, decizia a fost luată cu majoritate și stabilește inclusiv o serie de daune pe care compania Gabriel Resources va trebui să le plătească României, sume de bani care țin de cheltuielile de judecată.

În total este vorba de circa 1,1 milioane de euro, 30,3 milioane de lei și 0,928 milioane de dolari.

Totodată, conform deciziei, Gabriel Resources trebuie să mai plătească circa 1,4 milioane de dolari pentru costurile procesului de arbitraj.

Lasă un răspuns