O dronă, cel mai probabil de natură comercială, a fost observată miercuri, 17 aprilie, în intervalul orar 20.
54 – 21.
51, de către personalul aflat în serviciul de pază în cadrul Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, într-o zonă aflată la aproximativ 4 -5 km de turnul de control al Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța, a transmis joi Forțele Aeriene Române într-un comunicat de presă.
„Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menținere a siguranței în spațiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la această situație.
Situația produsă nu a impus aplicarea contramăsurilor de tip război electronic”, precizează Forțele Aeriene.
Comanda Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu a sesizat Parchetul Militar pentru a ancheta evenimente de miercuri.
De asemenea, la nivelul unității militare a fost numită o comisie de cercetare a evenimentului, condusă de șeful de stat major al Bazei 57 Aeriană.
Nu este primul incident de acest tip.
Alte două drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu.
„Dronele, care au fost observate prin mijloace electronice, optice şi vizuale, au fost de mici dimensiuni, cel mai probabil de tip comercial, şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse.
Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menţinere a siguranţei în spaţiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la această situaţie.
De asemenea, au fost aplicate, în repetate rânduri, contramăsuri de tip război electronic, contactul radar şi vizual cu ultimele două sisteme fiind pierdut în jurul orei 00.
30”, a transmis Ministerul Apărării.
În chip similar, Parchetul Militar a fost sesizat pentru a ancheta proveniența dronelor.
Legea prevede că operarea oricărui tip de aeronavă, inclusiv cele fără pilot, în porțiunile de spațiu aerian rezervat, segregat sau în zonele restricționate se poate realiza numai în condiţiile autorizării accesului de către unitatea de trafic care efectuează controlul traficului aerian în zona respectivă.
Nerespectarea acestor reguli constituie contravenţie și este sancţionată cu amendă de la 5.
000 la 9.
000 de lei.