Ministrul Rafila întrebat despre cazul dr. Cîrstoiu: „Ar trebui o declaraţie a medicilor din spitale că nu direcţionează pacienţi la privat”

Spread the love

„Trebuie stabilite şi nişte sancţiuni care să poată să fie aplicabile”, a spus joi ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pe fundalul discuției din societate, care decurge din parazitarea sistemului public de sănătate, inclusiv prin mutarea pacienților de la stat la privat.

„Nu ştiu dacă o să putem să o eliminăm (practica trimiterii pacienților la privat – n.

red.

), o să încercăm să facem lucrurile astea aplicat şi într-un mod care responsabilizează medicii.

Cred că ar trebui făcută o declaraţie pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituţiile publice, privind acest aspect, că nu direcţionează pacienţi”, a declarat joi Alexandru Rafila, la Forumul Naţional de Neurologie, potrivit News.

ro.

„Trebuie stabilite şi nişte sancţiuni care să poată să fie aplicabile şi pe de altă parte, şi asta o să o introducem curând în criteriile de performanţă ale managerilor, este vorba de modul în care este respectat programul de lucru în spitalele publice”, a spus ministrul PSD.

”Pentru că un medic care lucrează într-un spital public trebuie să desfăşoare activitate de cel puţin şase ore iar completarea până la 7 ore o face printr-un serviciu de gardă sau două gărzi, în funcţie de unitatea sanitară”, a explicat el.

Investigația HotNews.

ro privind practica medicului Cătălin Cîrstoiu de a-și chema pacienții de la stat la clinica privată a readus în dezbaterea publică un fenomen cunoscut de decenii în sistemul de sănătate.

Este vorba de parazitarea sistemului public de cel privat, făcută uneori prin intermediul medicilor care lucrează în paralel în ambele sisteme.

În cazul dr.

Cîrstoiu, e vorba chiar de un manager care lucrează și la clinica soției, ”ca voluntar” după cum a explicat el, miercuri la B1TV.

Legea prevede că activitățile managerilor sunt interzise, fie că sunt plătite sau nu, dacă sunt în afara spitalului pe care e responsabil să-l conducă.

HotNews.

ro a scris joi că, deși Alexandru Rafila a mai vorbit public, în repetate rânduri, despre faptul că medicii nu ar trebui să direcționeze pacienții de la stat la privat, Guvernul din care face parte a dat un aviz negativ pe un proiect de lege care își propunea tocmai sancționarea și stoparea acestei practici.

Avizul negativ a fost dat ,acum mai puțin de două luni.

Întrebat tot joi, de asemenea pornind de la cazul Cătălin Cârstoiu, dacă un medic își poate pune parafa pe un document al unei clinici la care nu este angajat, ministrul a declarat: „Nu am un răspuns la întrebarea dvs, trebuie să întrebăm la Colegiul Medicilor.

În principiu, un medic care are dreptul de libera practică poate să parafeze un document, trebuie să existe totuşi şi o precizare în numele cărei instituţii parafează documentul medical respectiv.

”Ministerul Sănătății lucrează la „o strategie care să limiteze acest lucru (direcționarea pacienților de la stat la privat – n.

red.

)”, mai susține Alexandru Rafila.

El s-a referit în termeni critici la proiectul căruia guvernul i-a dat aviz negativ.

„Un proiect făcut superficial, care nu răspundea nevoilor pe care le avem de a opri această direcţionare a pacienţilor către privat”.

Așa descrie Alexandru Rafila proiectul de lege al deputaților USR.

Cel căruia Guvernul i-a dat aviz negativ.

„Sunt în general propuneri care sunt demagogice şi sunt inaplicabile”, susține ministrul Sănătății.

El l-a criticat pe medicul și deputatul USR Adrian Wiener, unul dintre inițiatorii proiectului de lege: „Să nu uităm că medicii de familie sunt operatori privaţi şi trimitem pacienţii la medicul de familie, chiar dacă ei sunt operatori privaţi.

Este un proiect iniţiat de USR, de un domn Adrian Wiener cred că îl cheamă.

Dânsul are, mai ales în ultimele luni, în ultimii ani, o abordare care mă face să cred că este cel mai bun medic dintre politruci, sau cel mai bun politruc dintre medici, nu ştiu exact care este calitatea dânsului.

”Proiectul USR blocat în acest moment în Parlament prevede că, atunci un medic care ar face orice fel de presiune pentru ca pacientul să meargă la o clinică privată ar putea fi sancționat disciplinar.

Medicul riscă astfel de la mustrare sau amendă până la interdicția de a exercita profesia și retragerea calității de membru al Colegiului Medicilor.

Deputatul USR Adrian Wiener a declarat pentru HotNews.

ro că direcționarea pacienților de la stat la privat reprezintă o practică „aproape universală” în România, în ciuda faptului că, adaugă el, spitalele au deja un spațiu destinat evaluării stării de sănătate a pacienților: ambulatoriul integrat, unde toți medicii din spital sunt obligați să aibă program de consultații.

Consultațiile și investigațiile din ambulatoriul integrat al spitalului sunt gratuite pentru pacienți.

Acestea sunt decontate integral de Casa de Asigurări de Sănătate, în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie.

„Îndrumarea către privat exact pentru serviciul medical care se poate presta în ambulatoriul integrat al spitalului este o formă de taxare imorală, din punctul meu de vedere, lipsită de etică, de deontologie profesională, dar tolerată și considerată de mulți medici, inclusiv respectați și buni profesioniști, firească”, a arătat Adrian Wiener.

Proiectul de lege își propunea să încadreze ca „abatere disciplinară” această practică și să o delimiteze clar de practica medicală firească, a mai explicat Adrian Wiener.

Lasă un răspuns