Formula 1: RedBull confirmă oficial discuțiile cu unul dintre cei mai în formă piloți din noul sezon

Spread the love

RedBull este în căutarea unui coechipier pentru Max Verstappen pentru sezonul 2025 al Formulei 1, iar recent Helmut Marko, consilierul echipei austriece, a recunoscut că se poartă deja negocieri cu Carlos Sainz Jr.

Într-un interviu pentru ediţia de joi a ziarului austriac Kleine Zeitung, Marko precizează că RedBull poartă negocieri cu Carlos Sainz Jr, actualmente pilot al celor de la Scuderia Ferrari.

„Discutăm cu el, are cel mai bun sezon al său în Formula 1.

Dar el are o ofertă foarte profitabilă de la Audi, pe care nu o putem egala sau bate.

Dar îl cunoaştem din perioada Toro Rosso, chiar şi atunci a concurat alături de Max.

Dar l-a durut apoi când l-am susţinut pe Verstappen la Red Bull şi nu pe el” – Helmut Marko pentru sursa citată.

Reamintim că Sainz este singurul care a reușit până acum să oprească în acest sezon seria de victorii ale lui Max Verstappen (pilotul Scuderiei a câștigat Marele Premiu din Australia).

Oficialul echipei austriece a mai precizat că nici varianta Sergio Perez nu este una de lepădat, mexicanul având parte de un start de stagiune foarte bun alături de RedBull.

„Dacă va continua aceste performanţe, cu siguranţă este cea mai bună opţiune a Red Bull pentru 2025”, a conchis Helmut Marko.

🚨 Helmut Marko confirms that Red Bull have had talks/is talking with Carlos Sainz, however Sainz has gotten a very lucrative offer from Audi.

[@ErikvHaren] pic.

twitter.

com/6tMZZaqBWcDupă disputarea a patru Mari Premii din sezonul 2024 al Formulei 1, Carlos Sainz Jr se găsește pe locul patru în ierarhia piloților, cu 55 de puncte.

Clasamentul este dominat deja de Max Verstappen (trei victorii din patru Grand Prixuri în 2024).

1 Max Verstappen (RedBull) 77 puncte 2 Sergio Perez (RedBull) 643 Charles Leclerc (Ferrari) 594 Carlos Sainz (Ferrari) 555 Lando Norris (McLaren) 376 Oscar Piastri (McLaren) 327 George Russell (Mercedes) 248 Fernando Alonso (Aston Martin) 249 Lewis Hamilton (Mercedes) 1010 Lance Stroll (Aston Martin) 9 etc.

RedBull domină ierarhia constructorilor cu o zestre de 141 de puncte.

Formația austriacă este urmată de Scuderia Ferrari (120), în timp ce podiumul este completat de McLaren (69 de puncte).

După patru Mari Premii disputate în 2024, Mercedes are doar 34 de puncte.

1 RedBull 1412 Ferrari 1203 McLaren 694 Mercedes 345 Aston Martin 336 RBPT Honda 77 HAAS 48 Williams 09 Kick Sauber 010 Alpine Renault 01) MP din Bahrain / 2 martie / Câștigător Max Verstappen2) MP din Arabia Saudită / 9 martie / Câștigător Max Verstappen3) MP din Australia / 24 martie /Câștigător Carlos Sainz4) MP din Japonia / 7 aprilie / Câștigător Max Verstappen5) MP din China / 21 aprilie / Shanghai6) MP din Miami / 5 mai / Miami International Autodrome7) MP din Emilia Romagna / 19 mai / Imola8) MP din Monaco / 26 mai / Monaco9) MP din Canada / 9 iunie / Gilles Villeneuve, Monteal10) MP din Spania / 23 iunie / Barcelona, Montmelo11) MP din Austria / 30 iunie / Spielberg12) MP din Marea Britanie / 7 iulie / Silverstone13) MP din Ungaria / 21 iulie / Hungaroring14) MP din Belgia / 28 iulie / Spa-Francorchamps15) MP din Olanda / 25 august / Zandvoort16) MP din Italia / 1 septembrie / Monza17) MP din Azerbaidjan / 15 septembrie / Baku18) MP din Singapore / 22 septembrie / Marina Bay19) MP din SUA / 20 octombrie / Texas, Austin20) MP din Mexic / 27 octombrie / Autodromo Hermanos Rodriguez21) MP din Sao Paulo / 3 noiembrie / Interlagos22) MP din Las Vegas / 23 noiembrie / Las Vegas Strip Circuit23) MP din Qatar / 1 decembrie / Lusail24) MP din Abu Dhabi / 8 decembrie / Yas Marina.

Lasă un răspuns