Carlo Ancelotti explică modul în care Real Madrid a reușit să se califice în semifinalele Champions League

Spread the love

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Champions League după o victorie obținută la loviturile de departajare împotriva celor de la Manchester City (după 120 de minute, scorul a fost 1-1 pe Etihad Stadium).

La finalul disputei, Carlo Ancelotti a vorbit despre rezistența eroică de care elevii au dat dovadă, galacticii putând câștiga doar prin „sacrificiu și luptă”.

„Am început foarte bine, am reuşit să deschidem scorul, dar apoi ne-am retras luptându-ne, apărându-ne, sacrificându-ne.

Am crezul că vom juca altfel, dar ne-am relaxat puţin şi City a avut mai mult controlul.

Ne-am apărat bine, am văzut-o pe Real Madrid în acest exerciţiu de rezistenţă de multe ori.

Este acest scut care te împinge să faci ceva ce nimeni nu se gândeşte să facă.

Am fost convinşi în timpul loviturilor de departajare că ne putem califica.

Îmi place să văd o echipă care se sacrifică şi luptă.

Victoria de această dată se putea obţine doar aşa” – Carlo Ancelotti la finalul jocului de pe Etihad Stadium.

„Aceasta este o competiţie specială pentru noi.

Real Madrid realizează în această competiţie ceva ce nimeni nu credea că poate realiza.

Toată lumea credea că suntem morţi, dar nu ar trebui niciodată să ne considere morţi, Real Madrid nu moare niciodată” – Carlo Ancelotti.

„Suntem mândri că am ajuns în semifinale, în special învingând campioana Europei.

Guardiola ne-a felicitat şi ne-a urat succes pentru finală.

Guardiola este un gentleman, la fel şi acest club.

Este un club de gentlemeni”, a mai spus Ancelotti, citat de Agerpres.

Real Madrid a obținut calificarea în semifinalele Champions League după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de departajare, în manşa secundă a sferturilor de finală, în care scorul a fost egal, 1-1, atât la capătul celor 90 de minute regulamentare, cât şi al prelungirilor.

Real a deschis scorul prin brazilianul Rodrygo (12), dar City, deţinătoarea trofeului, a reuşit egalarea prin belgianul Kevin De Bruyne (76).

În urmă cu o săptămână, pe Santiago Bernabeu scorul a fost egal, 3-3.

În celălalt meci al serii, Bayern Munchen a trecut de Arsenal Londra după ce s-a impus cu scorul de 1-0.

În manșa tur, cele două formații remizaseră, 2-2.

În semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, Real Madrid va da peste Bayern Munchen, iar Borussia Dortmund se va duela cu PSG.

Champions League, semifinale Borussia Dortmund vs PSG (1 mai turul / 7 mai returul)Bayern Munchen vs Real Madrid (30 aprilie turul / 8 mai returul)Finala Ligii Campionilor la fotbal, ediția 2023-2024, va avea loc pe Wembley, din Londra, în data de 1 iunie.

And then there were four.

.

.

👀#UCL pic.

twitter.

com/Jj42uDeNlLIncredible quarter-finals 🤩#UCL pic.

twitter.

com/JN77H7Vy5e

Lasă un răspuns