Cu ajutorul informațiilor publice și a unui politician local din Găgăuzia încercăm să facem un portret al bașcanei Evghenia Guțul, cea care a produs rumoare în ultima perioadă după ce i-a cerut, în mai multe rânduri, sprijinul lui Putin împotriva autorităților legitime din Republica Moldova.
O mică regiune autonomă din Republica Moldova, care numără puțin peste 100.
000 de locuitori, a ajuns în atenția publică internațională după ce guvernatoarea acesteia, numită și „bașcană”, a făcut mai multe vizite la Moscova, unde s-a întâlnit și s-a pozat chiar cu Putin.
Cu ocazia vizitelor în Rusia, Evghenia Guțul a făcut și mai multe declarații care au produs rumoare, în contextul amenințărilor de securitate prin care trece Moldova și a războiului din țara vecină, Ucraina.
La prima întâlnire cu Putin, în 6 martie, guvernatoarea Găgăuziei a cerut ajutorul Rusiei împotriva autorităților de la Chișinău pe care le-a acuzat că „îi limitează bugetul, îi restrâng atribuțiile și provoacă instabilitate”.
Ulterior, la începutul lui aprilie, Guțul a fost din nou la Moscova, iar cu această ocazie a făcut și declarații pentru presa rusă.
Ea a spus că în cazul unirii Republicii Moldova cu România, Găgăuzia își va autoproclama independență și nu a exclus varianta ca regiunea autonomă să ceară ajutorul trupelor ruse pentru a-și atinge obiectivul.
Afirmația, preluată de presa internațională, a venit în contextul în care premierul României a spus în cadrul unui interviu că „rămâne un susținător al unirii dintre cele două state”.
În timp ce se afla în Rusia, Evghenia Guțul a făcut mai multe promisiuni printre care introducerea cardurilor ruseşti „Mir” pe teritoriul Găgăuziei sau ajutoare financiare pentru bugetarii și pensionarii din regiune.
Ambele măsuri sunt însă irealizabile pentru că autonomia găgăuză este o unitate teritorială cu statut special, dar care face parte totuși din Republica Moldova.
De altfel, Banca Națională a Moldovei a precizat că utilizarea cardurilor ruseşti Mir prin intermediul infrastructurii de plăţi de pe teritoriul republicii este fizic imposibilă.
Despre Evghenia Guțul nu se știu foarte multe lucruri, în afară de faptul că cel care a sprijinit-o financiar și logistic pentru a câștiga alegerile din 2023 din Găgăuzia a fost Ilan Șor.
Acum, oligarhul moldovean este stabilit de peste o lună în Rusia, după ce inițial se ascunsese în Israel.
Șor este condamnat în Moldova la 15 ani de închisoare pentru implicarea în „furtul miliardului”.
Mai departe vom încerca să-i facem un portret Evgheniei Guțul pe baza informațiilor publice, dar și cu ajutorul unui politician local.
De asemenea, HotNews.
ro i-a trimis bașcanei și o cerere oficială de interviu pentru a putea răspunde la toate întrebările legate de activitatea sa.
Evghenia Guțul (37 ani), pe numele de fată Buiucli, s-a născut la 5 septembrie 1986 în satul Etulia.
Este căsătorită și are doi copii.
În CV-ul depus anul trecut la Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei, ea a indicat că locuiește în continuare în localitatea natală, situată în cel mai sudic raion al Republicii Moldovei, Vulcănești.
Evghenia Guțul este de profesie jurist, dar la momentul depunerii candidaturii pentru funcția de bașcană a Găgăuziei nu a declarat, în actul oficial, niciun loc de muncă sau o funcție.
În declarația de avere pentru anul 2022, Guțul a scris că a avut un salariu de 2584 de lei moldovenești (aproximativ 680 RON), bani primiți de la Partidul „ȘOR” (acesta a fost declarat neconstituțional în 2023 – n.
r.
) .
Tot în 2022, viitoarea guvernatoare a Găgăuziei a primit și suma de 5000 de euro, sunt formă de cadou de la o persoană fizică.
La sursa banilor, ea a menționat: „eveniment de familie”.
În anul anterior, 2021, ea primise cadou, potrivit declarației de avere, alți 15.
000 euro.
La categoria venituri pe 2022 mai sunt menționate și sumele de 10068 și 4175 lei moldovenești, încasate de la CNAS (alocații pentru copii).
În ceea ce privește veniturile oficiale indicate în documentele publice, ea a fost întrebată de jurnaliști la momentul candidaturii cum trăiește din veniturile salariale modeste, echivalente cu 680 de RON.
Eugenia Guțul a răspuns că „este important să te măriți cu noroc”.
În 2023, declarația de avere a bașcanei a devenit mai consistentă: la categoria venituri a trecut suma de 147.
844 lei moldovenești (aproximativ 39.
000 RON), reprezentând salariul primit în calitate de membru al Comitetului Executiv al Găgăuziei.
Guțul a indicat și mai multe donații, provenite din „evenimente de familie”: 220.
000 de lei moldovenești (57000 RON) și 7000 de euro de la „zile de naștere”, dar și 11.
200 de euro de la „o cumătrie”.
Mikhail Metzel / Kremlin Press / Profimedia ImagesActivitatea anterioară a Evgheniei Guțul rămâne totuși un mister pentru foarte multă lume.
Nu se știe nici după ce criterii a fost aleasă pentru a candida la funcția de guvernatoare a Găgăuziei.
Tot ce se cunoaște este că îndeplinea cele două criterii prevăzute de lege și anume să locuiască în regiunea autonomă și să cunoască limba găgăuză (o limbă turcică).
Primele postări pe rețelele sociale în calitate de persoana publică ale Eugeniei Guțul sunt din martie 2023.
Despre activitatea politică a bașcanei din Găgăuzia am vorbit cu vicepreședintele Adunării Populare de la Comrat (parlamentului regional), Alexandr Tarnavaschi, care se află în opoziție față de administrația regiunii.
Tarnavaschi consideră că lipsa de experiență a Eugeniei Guțul, nu doar în politică, dar și în viața publică a regiunii, le poate crea mari probleme locuitorilor din Găgăuzia.
Acesta a dat ca exemplu declarația bașcanei referitoare la proclamarea independenței Găgăuziei în eventualitatea în care Moldova va dori să se unească cu România.
„Statutul de stat independent al țării noastre poate fi modificat doar prin referendum național.
Adică unirea cu un alt stat, în cazul dat cu România, poate fi decisă doar în cadrul unui astfel de referendum.
Nimeni nu a inițiat un astfel de referendum în țara noastră.
Din acest motiv, discuțiile despre o posibilă independență pentru autonomia găgăuză sunt exagerate și lipsite de orice substrat.
Cred că această declarația a fost provocată de jurnalist (n.
r.
– jurnalistul de la Pervîi Kanal, care a intervievat-o pe bașcană), iar Evghenia Guțul nu a reușit să se orienteze, pentru că nu are nicio experiență politică.
Ea nu are niciun trecut politic sau înțelepciune și din acest motiv a fost provocată la un astfel răspuns de către moderator”, a declarat Alexandr Tarnavschi, pentru HotNews.
ro.
Tarnavschi spune că nu cunoaște persoane din Găgăuzia care să pledeze pentru „independență”.
O altă problemă, invocată de politicianul local, este atitudinea față de Rusia.
„Găgăuzia e legată prin multe de Rusia, de cultura rusă (n.
r.
– populația din Găgăuzia vorbește limba rusă, deși limba minorității este una apropiată de turcă).
Mai multe persoane originare din Găgăuzia locuiesc în Rusia.
Totuși, luând în considerare contextul războiului din Ucraina, dar și faptul că Republica Moldova este un stat neutru, eu cred că nu ar trebui să meargă în Federația Rusă, în pofida relațiilor noastre bune cu aceasta țară, în contextul în care ne aflăm.
Cred că în situația în care relațiile dintre Chișinău și Comrat (n.
r.
– capitala Găgăuziei) se înrăutățesc este cointeresat Ilan Șor, care a preluat Găgăuzia și o folosește pentru tensionarea situației.
Asta pentru că are drept scop deturnarea actualei puteri de la Chișinău”, a mai punctat oficialul de la Comrat.
Tarnavschi, care are o experiență de deputat din 2012, iar anterior a lucrat și în administrația raională din Comrat, spune că a aflat despre Evghenia Guțul cu o lună și jumătate înainte de alegerile care au avut loc în 2023.
„Ea nu are susținători, nu are background, adică a fost o persoană absolut necunoscută, care a devenit bașcanul Găgăuziei prin metodele electorale.
Și, din păcate, lipsa de experiență afectează activitatea sa și provoacă situațiile despre care am vorbit la început”, a mai declarat Tarnavschi.
El mai adăugat că, în realitatea, autonomia găgăuză în prezent este condusă de Ilan Șor și nimeni nu-și imaginează că Evghenia Guțul poate lua singură vreo decizie.
Săptămâna trecută, Procuratura Anticorupție de la Chișinău a confirmat că Evghenia Guțul, care are statutul de învinuit în dosarul numit generic „Finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, urmează în foarte scurt timp să fie trimisă pe banca acuzațiilor.
Concret, bașcana este acuzată că „a acceptat cu bună ştiinţă finanţarea partidului sau a concurentului electoral din partea unui grup criminal organizat sau a unei organizaţii (asociaţii) criminale, infracțiune ce se pedepseşte cu amendă de la 850 la 1350 de unităţi convenţionale (50 MDL – o unitate contravențională – n.
r.
) sau cu închisoare de la unu la șase ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi pe un termen de la doi la cinci ani”.
Deşi potrivit legislației Republicii Moldova, başcanul Găgăuziei este membru din oficiu în Guvern, Maia Sandu nu a semnat un decret privind confirmarea Evgheniei Guțul în această funcție, pentru că „există suspiciuni că Guțul face parte dintr-o grupare criminală sau lucrează pentru interesele altui stat”.