A revenit iarna în Cluj! Utilajele de deszăpezire, „în acțiune” în mai multe zone din județ.

Spread the love

  Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de miercuri, 17 aprilie, în urma căderilor de zăpadă și a temperaturilor negative înregistrate în ultimele 12 ore în zona de munte a județului, pe mai multe sectoare de drum se circulă în condiții de iarnă.

 În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, s-a acţionat cu utilaje specifice de deszăpezire pe raza Lotului 1, zona Huedin, respectiv pe raza comunei Mărișel.

În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate de 3,7 tone de material antiderapant.

 De asemenea, pe raza Lotului 3, zona Turda, respectiv pe drumul județean DJ 107R Băișoara – Muntele Băișorii – pârtia Buscat s-a intervenit prin acțiuni de deszăpezire și de combatare a fenomenului de polei.

În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate de 6 tone de material antiderapant.

 În continuare, se acţionează cu utilaje şi cu materiale antiderapante pentru combaterea fenomenului de polei în zonele unde se impune acest lucru.

 De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns